Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin ordonanță de urgență, prelungirea contractelor PNDL I cu până la doi ani.
Până în prezent, prin PNDL (perioada 2015-2020) au fost finanțate 3.362 de obiective de investiții, dintre care au fost finalizate cu proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor 2.325. Celelalte 1.037 de obiective se găsesc în diferite stadii/situații, unii beneficari neavând sumele necesare pentru finalizarea lor. Totodată, prin PNDL (perioada 2016-2021) au fost finanțate alte 1.149 de obiective de investiții, dintre care au fost finalizate 592. Pentru acestea, durata contractelor de finanțare expiră la data de 31 decembrie 2021, dar nu toți beneficiarii le pot finaliza în limita bugetului alocat, astfel că pentru acestea contractele de finanţare multianuale se prelungesc cu o perioadă de până la doi ani.
Pentru suplimentarea sumelor alocate, beneficiarii PNDL pot depune o solicitare însoțită de o notă justificativă, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Doi ani în plus pentru finalizarea lucrărilor prin PNDL I

George Marinescu
Articole recente - George Marinescu
- Vaccinare prioritară a vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile- Fără taxă auto în 2021
- Ovine înecate în Portul Midia, îngropate în județul Tulcea
- Judeţul Galați a depășit 6.000 de vaccinări împotriva Covid-19
- Viorica Dăncilă se pregătește să lanseze o carte
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro