Reluare a asfaltărilor pe drumurile județene

Reluare a asfaltărilor pe drumurile județene
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Încălzirea vremii a determinat începerea de noi asfaltări pe drumurile judeţene. Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, "se toarnă un prim strat de asfalt (binder) pe DJ 254, de la Costache Negri spre localitatea Griviţa. Pe DJ 254 se află în plin proces de implementare un proiect amplu de modernizare a aproape 16 kilometri de drum. Este o investiţie cu fonduri europene de aproape 34 milioane de lei. Deja, mai bine de o treime din proiect a fost finalizat. În cadrul acestei investiţii, drumul este consolidat, partea carosabilă este lărgită, iar podeţele şi podurile sunt reabilitate". Totodată, conform aceleiași surse, înaintează asfaltările şi pe DJ 242A. Constructorul a turnat deja primul strat de asfalt pe un sens de mers, de la intersecţia cu DN 24D şi până la ieşire din satul Rădeşti către Cruceanu, urmând a fi asfaltat şi celălalt sens.

Citit 1999 ori Ultima modificare Vineri, 09 Aprilie 2021 10:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.