Peste 4.000 de angajări şi extinderea plăţilor online. Ce își propun instituțiile deconcentrate din Galaţi în 2021

Peste 4.000 de angajări şi extinderea plăţilor online. Ce își propun instituțiile deconcentrate din Galaţi în 2021
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

După patru luni de pauză forţată din cauza pandemiei, marți, 22 iunie, va avea loc o nouă ședință a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Instituției Prefectului. Vor fi analizate raportările Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și ale Inspectoratului Teritorial de Muncă privind măsurile specifice și controalele efectuate în starea de alertă, asupra cărora vom reveni. Miercuri, 23 iunie, va avea loc și prima ședință din acest an a Colegiului prefectural, unde, pe lângă prezentarea punctuală a celor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, se va discuta şi despre hotărârea privind aprobarea Planului de acțiuni pe anul 2021 pentru realizarea în județul Galați a obiectivelor din Programul de guvernare. Cele 227 de obiective propuse a fi realizate de către cele 24 de instituții deconcentrate aflate în coordonarea Prefecturii cuprind peste 7.800 de direcții de acțiune.

Studiind materialul "clientului", se desprind, de la nivelul fiecărei instituții implicate, o serie de noi obiective și acțiuni, demne de a fi menționate, fără a avea pretenția unei prezentări exhaustive. De altfel, cele 150 de pagini pot fi consultate pe site-ul Instituției Prefectului.

Astfel, am remarcat în activitatea Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) atât implementarea unor proiecte de digitalizare finanțate din fonduri nerambursabile sau de la bugetul de stat, cu termen de finalizare în trei ani, dar și implementarea proceselor privind digitalizarea, cu o mențiune specială pentru extinderea și implementarea facilităților pentru plata impozitelor și a taxelor prin platforma Ghișeul.ro.

Trecând la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), de mare interes apreciem că este obiectivul de introducere a educației consumatorilor în procesul de învățământ ca abordare interdisciplinară.

La Agenția pentru Protecția Mediului, reducerea cu cel puțin 75 la sută a deșeurilor care ajung în gropile de gunoi, din totalul deșeurilor generate, până în anul 2025, precum și finalizarea procedurii de inventariere a siturilor potențial contaminate la nivel național se numără printre priorități. În aceeași zonă de interes, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu își propune acțiuni de inspecție și control în echipe mixte cu alte autorități (poliție de frontieră, IPJ, vamă, DSVSA, inspecție sanitară, SGA), în timp ce Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați are obiective mult mai concrete. Este vorba despre reabilitarea digului de pe Prut din incinta Brateșul de Jos, lucrări aferente bazinului hidrografic Corozel, dar și reducerea riscului la inundații pentru municipiul Tecuci.

Coborând la "firul ierbii", am reținut ca preocupări ale Direcției Agricole atât prelevarea de probe de grâu pentru determinarea calității, monitorizarea agriculturii ecologice și a biomasei, dar și consiliere și asistență tehnică pentru elaborarea proiectelor cu finanțare europeană prin PNDR 2014-2020. În același timp, pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), esențiale sunt atât campania de primire a cererilor de plată, gestionarea cazurilor de plăți necuvenite, precum și creșterea gradului de eficienţă în procesul de gestionare a sumelor plătite din fonduri europene. În ceea ce privește obiectivele propuse de către Filiala Teritorială Galați a ANIF în sensul reabilitării și modernizării infrastructurii principale de irigații, acestea par a fi mai greu de realizat, în contextul lipsei de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Tot ANIF își propune și investiții în infrastructura de desecare în Amenajarea Brateșul de Sus.

În zona "socială", putem nota preocuparea Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) de monitorizare a modului de acordare/ recuperare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistență socială și a programelor de servicii sociale în vederea combaterii erorii, fraudei si corupției, în timp ce la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) se prevede, concret, încadrarea în muncă a unui număr de 4.100 de persoane, până la sfârșitul anului.

Pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați, prioritare par a fi, printre altele, diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative ce derivă din nerespectarea de către agenţiile de plasare a forţei de muncă a prevederilor legale, dar și implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor ce își desfășoară activitatea în construcţii. La Casa Judeţeană de Pensii se observă dorința de simplificare operațională, mai ales prin crearea de conturi online pentru toți utilizatorii portalului, dar și reducerea numărului de cereri soluționate peste termenul legal, a timpului mediu de soluționare și a numărului de erori.

În fine, dar nu mai puțin important, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați își propune eficientizarea costurilor privind educaţia, prin asigurarea de consultanţă în domeniul financiar-contabil directorilor unităţilor de învăţământ, cât și prin identificarea resurselor extrabugetare şi repartizarea acestora conform priorităţilor. Totodată, pe lângă obiectivele permanente de reducere a absenteismului și a fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ, am remarcat sprijinirea demersului local pentru construirea/ extinderea de unități școlare şi încurajarea iniţiativei private.

 

Citit 3488 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Iunie 2021 00:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.