Desființări și controale la instituții navale

Desființări și controale la instituții navale
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, duminică, 4 iulie 2021, la Timişoara, că Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare (ASVOM) va fi desfiinţată şi că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîţu. De asemenea, la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), Portul Galaţi și Autoritatea Navală Română (ANR) a fost trimis corpul de control.

”Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeauna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea agenţie noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii”, a declarat Cătălin Drulă. 

Agenţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile acesteia vor fi preluate de IGSU, a anunţat Drulă. ”Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul. (...) de fapt, nici nu îşi avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacţionat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competenţă grave”, a declarat Cătălin Drulă. 

Ministrul Transporturilor a mai precizat că a trimis corpul de control şi la alte instituţii din domeniul naval, AFDJ, Portul Galaţi și ANR. ”Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesionişti, la fel ca şi la Portul Constanţa, în Consiliile de Administraţie”, a adăugat acesta.

Deputatul PNL George Stângă, înregistrat de procurorii DNA. Intervenţii făcute la ministrul Transporturilor [detalii]

Citit 7075 ori Ultima modificare Marți, 06 Iulie 2021 11:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.