Cu cât sunt plătiți membrii consiliilor de administrație. Festival de cheltuieli fără justificare economică, în societățile de interes local
Foto: Marian Calestru

Cu cât sunt plătiți membrii consiliilor de administrație. Festival de cheltuieli fără justificare economică, în societățile de interes local
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Membrii consiliilor de administrație ale societăților de interes local au fost numiți miercuri, prin vot secret, de către consilierii locali, întruniți în ședință ordinară. Este vorba despre Administrația Piețelor Agroalimentare, Transurb, Gospodărire Urbană și Industrial Parc, iar la Zona Liberă consiliul de administrație a fost completat cu încă trei membri. Majorarea indemnizațiilor pe care le vor încasa membrii acestor consilii fost catalogată de liberalul Valeriu Laurențiu Onose drept "festival de cheltuieli fără justificare economică". În replică, viceprimarul PSD Sorin Enache a precizat că doar s-a respectat legea.

"Bugetul de dezvoltare devine, încetul cu încetul, un soi de fata morgana. Și, pe principiul vaselor comunicante, din acest buget de dezvoltare s-ar părea că se alimentează un soi de festival de cheltuieli fără justificare economică. Discutăm de acele majorări ale indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație (CA) la patru dintre cele cinci societăți. Niște majorări semnificative", a declarat, în plenul Consiliului Local, liberalul Valeriu Onose.

Conform documentelor prezentate aleșilor, remunerația membrilor CA-urilor este formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă. Aceasta din urmă se stabilește pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari, negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor.

"Practic, la Administrația Piețelor Agroalimentare vom avea o indemnizație brută lunară de 9.624 de lei, care va genera, la cei cinci membri, o cheltuială lunară de 48.120 de lei și o cheltuială anuală de 577.440 de lei. Dublată de componenta variabilă, ajungem la 1.154.880 de lei. Pe același mecanism, avem cheltuieli la Gospodărire Urbană de 1.032.720 de lei, la Industrial Parc - de 619.632 de lei, la Transurb - 1.258.800 de lei, iar la Zona Liberă rămânem la 125.280 de lei. În total, un impact bugetar de 4.191.312 lei", a argumentat consilierul liberal.

Calcule pe oră

"Ni se par inoportune la acest moment aceste indemnizații crescute. Totodată, dacă e să discutăm de cuantumul lor, un membru în CA participă la maxim una-două ședințe în cursul unei luni, ședințe care durează maximum două ore. Presupunem că lucrează opt ore. Dacă împărțim la opt ore această indemnizație lunară, ajungem la o indemnizație orară de: 218 lei la Zona Liberă, 1.203 lei la Piețe, 1.076 de lei la Gospodărire Urbană și Industrial Parc și de 1.311 lei la Transurb.

Indemnizația primarului, raportată la 180 de ore, ajunge la 125 de lei pe oră. Președintele României, raportat la 180 de ore lucrate, are 148 de lei pe oră. De prim-ministru, ministru, parlamentar, nu are rost să mai spunem. Deja devine mai tentat să devii membru în CA decât să te lupți pentru a deveni parlamentar, primar... altă funcție", a spus ironic Valeriu Onose.

"Nu am făcut decât să respectăm legea"

Așa a ținut să precizeze viceprimarul PSD Sorin Enache, inițiatorul proiectelor de hotărâre privind numirea membrilor CA: "Ordonanța 109 impune acest model de conducere și de gestionare a activităților din societățile subordonate. Acum cinci ani, am majorat această indemnizație la nivelul salariului minim pe economie, care la vremea respectivă era de 1.740 de lei. De atunci și până acum au avut loc creșteri salariale. Iar astăzi nu am făcut decât să aliniem salariile la nivelul unui salariu minim brut pe țară, de 2.300 de lei. Sunt oameni cu studii, oameni care au o responsabilitate. Acolo se iau decizii care privesc bunul mers al unei societăți. Nu este corect calculul orar, știți și dumneavoastră foarte bine", a replicat viceprimarul Enache.

Numiții

Deși i-ați putut afla deja din "Viața liberă", vă reamintim cine sunt cei numiți în CA-uri, pentru un mandat de patru ani. Consiliul de administrație al societății Transurb este format din: Tincuța Tercu Găvan, Georgel Mihu, Marian Profir, Nicușor-Daniel Oprea, Claudiu-Eduard Zlătaru. La Piețe îi găsim pe: Marian Profir, Elena-Aura Macovei, Rodica Magearu, Constantin Olaru și Dragoș-George Axente. La Gospodărire Urbană, consiliul de administrație e format din: Cicerone Lupu, Simona-Gabriela Homner, Relu Marin, Alexandru-Igor Bejan și Sorin-Laurențiu Vrămuleț. La Industrial Parc SRL se regăsesc: Marian Mihai, Claudiu Brînzan, Cristian Udriș. Iar la Zona Liberă, CA a fost completat cu: Sergiu Matei Roșca, Cristian Udriș și Daniel Alexandru.

 

 

Citit 9870 ori Ultima modificare Vineri, 27 August 2021 12:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.