Dacă la nivel naţional se ştie cam ce măsuri anticriză propun partidele, am încercat să aflăm dacă şi la nivel local „legislativul” se preocupă de aşa ceva.
* PNL: scutire de impozit pentru afacerile afectate de ISPA *
Viceprimarul şi totodată consilierul local PNL Mircea Cristea propune scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale a acelor societăţi comerciale din Galaţi a căror activitate a fost afectată de lucrările ISPA.
Sunt cel puţin două hoteluri afectate, din care unul chiar a pus lacăt pe uşă, pentru că turiştii nu vor să doarmă într-un şantier, a spus Cristea. Mai sunt vulcanizări sau service-uri auto la care accesul maşinilor a fost blocat din cauza şanţurilor ISPA.
Alte măsuri anticriză propuse de liberalul Cristea: o mai bună colectare a impozitelor şi taxelor locale, prin aplicarea legii fără teama de a se pierde capital electoral: „Trebuie urmărit datornicul şi dacă nu plăteşte când este notificat, trebuie să i se blocheze contul”.
* PSD: aşteptând propunerile IMM-urilor *
Colegul său de Consiliu Local şi Primărie, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco, spune că „cea mai bună măsură anticriză a fost cea pe care am adoptat-o anul trecut şi care se referea la scăderea impozitelor pentru teren şi construcţii pentru persoanele juridice”.
„Pentru ele, a fost o măsură bună, însă pentru Consiliul Local, nu prea… nu vom mai încasa la bugetul local o sumă de aproximativ 40 de miliarde de lei vechi [4 milioane lei], ceea ce înseamnă o scădere a ratei de încasare a impozitelor şi taxelor locale cu 25 la sută”.
Aceeaşi măsură anticriză a fost anunţată şi de Mircea Cristea ca o măsură liberală… În afară de această decizie a cărei paternitate încă se discută, Ciumacenco spune că „la nivelul consilierilor locali s-au purtat discuţii cu reprezentanţii IMM-urilor şi aşteptăm propunerile lor”.
* PC: Bani mai bine gestionaţi *
Roman Apostol Picu, consilier local PC, are o grămadă de propuneri, toate referindu-se de fapt la acelaşi lucru: o mai bună supraveghere a cheltuirii banului public.
„Am vorbit şi în PC şi cred că ar trebui stabilit ca toate achiziţiile publice ale societăţilor de interes local să se facă doar prin biroul specializat al Primăriei şi nu ca acum… Propun asta pentru că am semnale că se risipesc bani”.
„Ca să nu mai vorbesc de primele şi salariile directorilor societăţilor de interes local despre care consilierii au aflat cu stupefacţie graţie demersului jurnalistic din «Viaţa liberă» şi vă mulţumim pentru asta!”
„Voi propune şi verificarea modului de folosire a banilor pe care CL îi dă diverselor ONG-uri, care, cu banii de la buget, au asigurate salariile tot anul pentru tot felul de rubedenii..."