În loc de viitură pe Dunăre, îngrijorare pe Prut

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Din 8 comune, în 6 erau mici probleme *

În timp ce Dunărea scădea, sâmbătă dimineaţă, la 656 de cm (cu 21 de cm mai puţin faţă de maximul de 677 cm, anunţat de hidrologi ca în vârf de viitură!), Prutul atinsese, la Oancea, cota de pericol, de 600 de cm. La codul roşu de pe Prut, avertizare care se prelungea de la o oră la alta, s-a adăugat şi ploaia.

Treaz încă de dimineaţă, primarul comunei Oancea, Victor Chiriloaie, a declarat: „Apa nu a inundat DN 26 Galaţi-Bârlad datorită digului construit, deci, deocamdată, lucrurile sunt sub control”.

În schimb, în comuna Cavadineşti, lucrurile stăteau puţin mai rău sâmbătă dimineaţă. Ofiţerul de serviciu Zenovie Mânăscuţă: „Primarul este la Vădeni, pentru că acolo apa a inundat balta de la Maţa Rădeanu şi mai multe hectare de teren arabil. Sunt şi echipe ISU acolo”. Din fericire, case nu erau inundate.

În rest, linişte şi pace

În rest, în celelalte şase comune riverane râului Prut - Suceveni, Vlădeşti, Măstăcani, Folteşti, Frumuşiţa şi Tuluceşti – nu se înregistrau probleme cauzate de creşterea nivelului Prutului, sau de ploi, am aflat, graţie mobilelor, de la aleşi. În aceste comune, locuinţele se află la distanţe cuprinse între 500 de metri şi 7 km de Prut.

Citit 523 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.