Alți constructori, la Zătun și la Farmacia Ținc

Alți constructori, la Zătun și la Farmacia Ținc
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Consiliul Județean Galați are în derulare o procedură de achiziții publice pentru executarea restului de lucrări de la baza de agrement cu specific pescăresc Zătun 2, obiectiv de investiție finanțat în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit si Afaceri Maritime (POPAM) 2014 – 2020. Conform precizărilor făcute în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICA/SEAP), până la această dată au fost efectuate lucrări în proporție de 45 la sută, iar valoarea totală a licitaţiei pentru restul rămas de executat este de 1.321.049,16 lei fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de cinci luni de la ordinul de începere a acestora, în vreme perioada de garanție acordată va fi de minimum 36 de luni de la data semnării procesului-verbal de recepție fără obiecțiuni. Ofertanții sunt așteptați până miercuri, 22 iunie, inclusiv, iar criteriul de atribuire a acestei proceduri simplificate este ”prețul cel mai scăzut”.

În mod similar, și la Farmacia Ținc (”Casa Colecțiilor”) se dorește continuarea lucrărilor de reabilitare și restaurare cu un alt constructor, proiect finanţat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. De această dată, în urma companiei Midanne au rămas lucrări neexecutate în procent de 76%, iar restul de finalizat este estimat la o valoare de 1.764.088,91 lei, într-un interval stabilit de opt luni. Ofertele au ca termen de depunere în SEAP data de 11 iulie, câștigătorul urmând a fi desemnat tot în baza ”prețului cel mai scăzut”.

Citit 2089 ori Ultima modificare Marți, 14 Iunie 2022 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.