Aflat în atenţia publică după o lungă perioadă de tăcere, după incidentul din 3 iulie, când a aruncat cu ouă şi roşii în primul ministru Emil Boc, liderul PNTCD Galaţi, Marian Popa spune acum că este persecutat… politic.
„În afară de amenda pe care am primit-o, nu s-a întâmplat altceva, însă am auzit, de fapt, mi s-a spus, că mi se va face dosar penal. Dacă este aşa, înseamnă că se creează un stat poliţienesc”, a declarat Marian Popa.
Acesta a amintit de momentul în care l-a oprit din drum pe Emil Boc (după incidentul cu ouăle), afişându-se în faţa premierului cu o bandă de scotch pe gură – aluzie prin care ţărănistul vrea să spună că libertatea de exprimare nu mai este permisă în România.
„Gestul politicienilor de a veni toată ziua bună ziua la dig, dimineaţa Băsescu, la prânz Boc şi seara Blaga, nu a fost în regulă. Au politizat inundaţiile, acest necaz la gălăţenilor!”, a adăugat Marian Popa, spunând că în SUA, unde a avut şansa de a vedea cum se acţionează în caz de urgenţă, „prefectul comandă tot, în timp ce şefii guvernului se ocupă de alocarea de fonduri, ajutoare, nu se ţin de vizite”.
PNŢCD Galaţi, reprezentat la Centru, după 20 de ani
* Potrivit noului vicepreşedinte Marian Popa, partidul ar putea chiar să îl susţină pe Dan Diaconescu la prezidenţiale *
Preşedintele PNŢCD Galaţi, Marian Popa, a fost ales vicepreşedinte la nivel naţional, în cadrul congresului ţărăniştilor, desfăşurat în weekend. „Este pentru prima oară după 20 de ani de când Galaţiul este reprezentat la nivel naţional, în PNŢCD”, a comentat, mulţumit, Marian Popa, relevând o altă premieră de la Congres:
„A fost pentru prima oară când reprezentanţii trusturilor de televiziune şi-au luat ţeapă, adică nu au mai prins, să filmeze, ca altădată, bătrâni dormind pe bănci, la congres… Din contră, participanţii au fost tineri, fapt ce dovedeşte că partidul a întinerit”.
Marian Popa a mai spus că din cei 22.000 de membri la nivel naţional, la nivel local, ţărăniştii gălăţeni sunt „câteva sute”.
Din punct de vedere politic, PNŢCD „se va relansa prin forţe proprii”, spune Marian Popa, adăugând însă că, „în funcţie de context, în an electoral, dacă se va analiza şi se va constata că aşa este bine”, partidul va putea face alianţe, „inclusiv cu PRM”.
Marian Popa s-a referit şi la prezenţa la congresul PNŢCD a patronului OTV, Dan Diaconescu. „Eu sper să avem propriul candidat la prezidenţiale, însă dacă situaţia o va impune, iar PNŢCD va fi tratat cu seriozitate”, ţărăniştii l-ar putea susţine la preşedinţie chiar şi pe Dan Diaconescu, a mai spus Popa.