Lege pentru gunoiul din instituţiile publice

Lege pentru gunoiul din instituţiile publice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Angajaţii din toate instituţiile publice sunt obligaţi să respecte norme clare în ceea ce priveşte gestionarea selectivă a gunoaielor. Dacă în România nu există legi clare referitoare la proprietate, sau cine ştie ce alte lucruri extrem de serioase, ne putem lăuda în schimb cu o lege care stabileşte ce şi cum trebuie făcut cu gunoiul în instituţiile publice.

Şi când spunem asta nu ne referim la funcţionari care plimbă hârtii sau cărora care „solitaire-ul” le ucide sistematic plictiseala şi le lăţeşte bazinul. Nici vorbă! Ne referim la gunoiul propriu-zis, din fiecare instituţie în parte.

Legea 132/2010 stabileşte clar faptul că se instituie obligativitatea colectării selective a deşeurilor în aceste instituţii. Altfel spus, în fiecare birou, la fiecare etaj, în fiecare incintă a instituţiilor vor fi plasate câte trei recipiente, de culori diferite, pentru hârtie, sticlă şi metal sau plastic.

„Există un sistem de colectare selectivă impus de lege şi care trebuie respectat ca atare. Reprezentanţii instituţiilor publice trebuie să ştie că există obligaţia de elaborare a unui plan plan de măsuri privind colectarea selectivă şi trebuie implementat un program de informare şi instruire a propriilor angajaţi”.

„În plus, fiecare instituţie publică este obligată să încheie un contract de predare a deşeurilor cu o firmă de specialitate, iar responsabilitatea implementării acestor prevederi va veni în sarcina unuia dintre angajaţii din departamentul administrativ”, a susţinut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Geanina Antonela Hanţă (foto), directorul executiv al APM Galaţi.

Dânsa a mai precizat şi că Garda de Mediu va realiza controale şi poate aplica sancţiuni serioase în cazul neconformării.

Citit 1217 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.