În urma declaraţiilor dure făcute de deputatul PDL Mihail Boldea (FOTO) faţă de propriul partid şi de colegii săi, atenţia publică s-a îndreptat asupra parlamentarului incomod, considerându-se că afirmaţiile sale reprezintă un semn clar că acesta ar urma să plece din partid. Deşi, oficial, deputatul PDL a infirmat aceste zvonuri, deja partidele îşi fac calcule în vederea eventualei veniri a lui Boldea.
Totuşi, nu toţi politicienii par să îl aştepte pe Mihail Boldea cu braţele deschise. În timp ce liderul UNPR Galaţi, Dan Dobrea, ar fi de acord cu o astfel de „achiziţie”, deputatul PSD Florin Pâslaru spune (fără să nominalizeze!) că noile veniri în partid trebuie evaluate, astfel încât să nu fie vorba despre „oportunişti”.
„Nu am făcut nicio discuţie cu Boldea, pentru venirea sa în partid, dar dacă va înţelege că partidul luptă pentru progresul României, va fi primit cu plăcere în rândurile noastre”, a declarat şeful UNPR, Dan Dobrea.