Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Dacă pot să mai stau, mă grăbesc să nu plec
unde nu-s ce mai sunt, unde sunt celălalt,
unde nu-i nici măcar multpreatristul nimic,
să (nu)-mi ţină de frig, să (nu)-mi ţină de cald!
Mă grăbesc să aştept şi s-aud şi să văd
pasul tău genuin în/spre marginea mea,
în/spre colţul meu vechi, cu paingi talentaţi,
cu icoană de lemn şi lumină de stea!
Şi mă uit şi mă uit... şi ascult şi ascult:
nu se vede nimic... nu s-aude nimic -
poate-s orb, poate-s surd... poate nu m-ai uitat
ca pe-o frunză, de mult, ofilită-ntr-un plic!
Încă ştiu să mai spun: doamnă floare-de-colţ,
încă sunt ce mai sunt, încă nu-s celălalt -
dacă pot să nu plec, mă grăbesc să mai stau
lângă sufletul tău luminos şi înalt!
