Dezbaterile VL / Războiul rece al căldurii şi interesele electorale (AUDIO)
Foto: Foto: Sorin Pană

Dezbaterile VL / Războiul rece al căldurii şi interesele electorale (AUDIO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum înfierbântă frigul din apartamente spiritele politice? 

Viaţa Liberă a organizat, miercuri după amiază, o masă rotundă, la care a invitat principalii responsabili în asigurarea, către populaţie, a încălzirii oraşului în sistem centralizat. Invitaţiei redactorilor Vieţii Libere i-au dat curs: prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, directoarea Apaterm Adriana Stratulat, preşedinta filialei locale Federaţiei Aociaţiilor de Proprietari, Antoaneta Gafiţuc şi consilierii locali: Mihai Manoliu (PNL), Florinel Gasparotti (PC) şi Viorel Trif (PDL), acesta din urmă deţinând şi funcţia de coordonator al filialei locale a ANRSC. De altfel, din partea acestei instituţii, la masa rotundă organizată de Viaţa Liberă, au participat preşedintele ANRSC Mircea Matei şi directorul Direcţiei Tehnice – Licenţe, Iulian Băndoiu.    

Din păcate, deşi am insistat în repetate rânduri ca şi directorul Electrocentrale, Eduard Urbanschi, să participe la întâlnirea de la Viaţa Liberă, acesta a declinat invitaţia, motivând că trebuie să participe la o altă şedinţă, cu primarul Dumitru Nicolae – întâlnire la care a participat şi directoarea Apaterm, Adriana Stratulat, care însă a avut bunăvoinţa şi a reuşit să vină şi la dezbaterea de la ziar…  

De-a lungul celor aproximativ două ore de discuţii, am încercat să găsim răspunsul la două întrebări extrem de simple: „De ce nu s-a pornit sistemul de încălzire centralizată în oraş?” şi „Cine este vinovat de acest lucru?”. După cele două ore în care explicaţiile logice şi coerente au fost scurtcircuitate de schimburi de replici acide, purtate pe un tonuri ridicate, am ajuns la o singură concluzie: cu cât întrebările sunt mai simple, cu atât răspunsurile autorităţilor sunt mai complicate şi mai confuze.  

Din declaraţiile celor prezenţi am reţinut că ANRSC susţine că în prezent Apaterm nu mai are nici un drept legal de a furniza agent termic în oraş, lucru contrazis de directoarea Stratulat care a şi contestat în instanţă decizia, urmând ca magistraţii să se pronunţe în această direcţie.  

Vă prezentăm câteva selecţii audio de la masa rotundă:

1.

Înregistrarea 1 conţine schimbul de replici tensionate între prefectul Paul Florea, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, directoarea Apaterm Adriana Stratulat şi preşedintele ANRSC Mircea Matei.

2.

În înregistrarea 2 prefectul recunoaşte componenta politică a războiului, dar spune că vinovatul principal este conducerea Apaterm. În timp ce prefectul face apel la CL Galaţi să pornească sistemul de încălzire centralizată a oraşului, viceprimarul Ciumacenco spune că, de fapt, aleşii locali nu au vreo vină şi că totul se reduce la o luptă politică şi electorală între Electrocentrale şi Apaterm, luptă în care gălăţenii sunt prinşi la mijloc.

3.

A treia înregistrare conţine schimbul tensionat de replici dintre viceprimarul Ciuamcenco şi consilierul local Viorel Trif. În timp ce vicele susţine că vinovaţi de situaţia actuală sunt toţi – CL, Apaterm, Guvernul - , Trif spune că municipalitatea încearcă salvarea Apaterm pe spatele populaţiei, lucru care ar putea conduce la falimentarea Electrocentrale.

4.

A patra înregistrare conţine declaraţiile preşedintelui ANRSC Mircea Matei şi  ale directorului Iulian Băndoiu, în care aceştia susţin că în prezent Apaterm nu mai are calitatea legală de a furniza agent termic în municipiul Galaţi. Cei doi expun cadrul legal dar şi nuanţează cele două probleme ale Apaterm – lipsa licenţei de funcţionare (care ar fi expirat, întrucât CL Galaţi nu a fost în stare din 2008 până în prezent să legalizeze contractul cu Apaterm, încheiat, spun oficialii ANRSC cu încălcarea legii) şi suspendarea licenţei care dădea posibilitatea Apatermului să participe la licitaţia pentru adjudecarea serviciului de furnizare a agentului termic – licenţă eliberată în primă fază de ANRSC, dar ulterior retrasă, din cauză că Apaterm a intrat în procedură de insolvenţă.     

5.

În a cincea înregistrare directorul Iulian Băndoiu enumeră încălcările legii de care se fac vinovaţi CL şi Apaterm, descoperite în cadrul controlului efectuat în mai 2011: livrarea de agent termic la temperaturi diferite, funcţie de calitatea reţelelor – fapt care pune în pericol sănătatea publică, întrucât apa caldă menajeră de sub 50 de grade Celsius poate conţine bacterii periculoase pentru oameni -, emiterea de facturi la alte date decât cele precizate de lege şi chiar refuzul Apaterm de a pune, gratuit, la dispoziţia ISTA, a listelor cu consumurile efectuate.  

6.

În a şasea înregistrare aflaţi punctul de vedere ale consilierului PDL Viorel Trif care anunţă că va depune la Primărie un proiect de hotărâre prin care se va cere încredinţarea în regim de urgenţă (conform OG 34) a serviciului şi reţelei de termoficare către CET.

7.

În a şaptea înregistrare puteţi afla punctul de vedere al directoarei Apaterm, Adriana Stratulat, care infirmă declaraţiile celor de la ANRSC susţinând că Apaterm încă mai are, până în decembrie 2011, dreptul de a funcţiona legal şi că interdicţiile ANRSC au fost atacate în instanţă. În plus, Stratulat susţine că cererea consilierului Trif (de a se acorda, în regim de urgenţă, reţelele de termoficare, CET-ului) contravine realităţii.   

8.

În ultima înregistrare (8), consilierii locali Florinel Gasparotti şi Mihai Manoliu îşi spun punctele de vedere. Consilierul PC crede că CL trebuie să se întrunească de urgenţă în şedinţă pentru a analiza toate soluţiile – şi cea propusă de consilierul PDL Trif, de trecere a reţelei de distribuţie a agentului termic de la Apaterm la Electrocentrale, dar şi alte soluţii, chiar propuse de directoarea Apaterm.

Pe de altă parte, consilierul local liberal Manoliu spune că nu a ştiut, până acum, de situaţia reală a APATERM, reproşându-i lui Trif că nu a făcut o informare completă în CL. În plus, Manoliu crede că cel mai bine ar fi ca toate „armele” să fie lăsate jos până trece iarna, ca gălăţenii să poată avea căldură în case, iar după ce se va încheia sezonul rece să se analizeze lucid situaţia şi să se ia o decizie definitivă.  

Citit 2130 ori Ultima modificare Duminică, 23 Octombrie 2011 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.