MĂTINCĂ (mic... tratat de dumirire)

MĂTINCĂ (mic... tratat de dumirire)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sunt înainte de a fi/ aicea şi taman acu,

şi-ntreb şi-ascult ce încă nu-i:/ poate că da, poate că nu!

Mătincă am s-ajung şi eu/ unde au fost cei care nu-s

[astfel ascult şi cred că (n)-am/ nimica-n minus ori în plus!]

Şi merg şi merg... însă nu văd/ - măcar e bine că aud

jos supra sus, sus supra jos,/ sus fără nord, jos fără sud!

Dar dacă stau? dacă nu merg?/ dacă-i un vis al nimănui?

atunci, la ce să mai întreb/ al cui? a cui? ai, ale cui?

Sigur că nu!... frumos-frumos,/ urât-urât, nitam-nisam -

mă păcălesc majestuos:/ mătincă am, mătincă n-am!

Sigur că da!... încet-încet,/ parcă ajung şi trec de-acu!

Acu-s taman după ce-am fost/ - poate că da, poate că nu!

Citit 3850 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Iulie 2025 15:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.