Dezinteres pentru abonamentele Transurb la preţ redus

Dezinteres pentru abonamentele Transurb la preţ redus
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • În februarie, Consiliul Local a decis că şomerii indemnizaţi din oraş pot avea abonamente la jumătate de preţ pentru o linie pe un mijloc de transport în comun a Transurb

Din păcate, lunar, abia se eliberează 50 de astfel de abonamente, în condiţiile în care, potrivit datelor AJOFM Galaţi, în municipiu există peste 4.100 de şomeri indemnizaţi. Restul de 4.050 nu ştiu de această iniţiativă, nu le pasă sau poate că nici nu le convine.

Cine a avut ideea şi cât costă ea?

Că prea puţini şomeri sunt interesaţi de ajutorul financiar acordat de municipalitate ar fi trebuit să se gândească în primul rând cei nouă consilieri locali iniţiatori ai hotărârii de CL, prin care s-au repartizat 569.200 lei (pe zece luni), bani care să susţină abonamentele la preţ redus. Cei nouă consilieri locali iniţiatori ai HCL sunt: Mihai Manoliu, Raul Mihailov, Mihail Bucatanschi (PNL), Radu Gheorghe (PDL), Roman Apostol Picu (PC), Daniel Apetrăchioaie, Aurelian Constantin, Stelian Lupu şi Nicuşor Ciumacenco (pe când încă se mai aflau în PSD). 

Costă mult şi la jumătate de preţ

Directoarea SC Transurb, Genica Totolici spune că "În loc de 40 de lei pe lună, pentru un abonament pe o linie, şomerii ar putea plăti doar 20 de lei. În martie abia am eliberat 25 de abonamente, iar în aprilie, abia 50". Unul din motivele pentru care şomerii nu îşi fac astfel de abonamente subvenţionate ar putea fi faptul că "poate nu le convine. Pentru un şomer, să dea 20 de lei pe lună este mult; poate preferă să dea doar 1,5 lei la microbuz sau autobuz o dată sau de două ori pe lună, cât se duce la AJOFM", mai crede şefa Transurb. Un alt motiv ar putea fi lipsa de informare a şomerilor sau faptul că realmente nu ei ar avea cea mai mare nevoie de un astfel de ajutor, ci tocmai şomerii neindemnizaţi!

Cei mai mulţi nu au niciun drept!

Din cei 14.251 de şomeri înregistraţi la finele lui aprilie la AJOFM Galaţi, 10.744 sunt neindemnizaţi, deci nu mai primesc nici un ban de la stat şi nici nu lucrează nicăieri. Şi şefa AJOFM Galaţi, Carmen Hanţaţuc este de părere că mai de folos le-ar fi fost şomerilor neindemnizaţi abonamentele Transurb gratuite sau la jumătate de preţ. 

Ce spun şomerii?

La sediul AJOFM Galaţi vin zilnic şomeri pentru a-şi viza carnetele.  Ciprian Marin, de 24 de ani, ne-a spus că nu ştia de ajutorul oferit de CL, dar s-a consolat la gândul că se va angaja foarte repede, spre deosebire de mama unei tinere care abia ieşise din plata şomajului, dar care încă nu şi-a găsit un loc de muncă: "sigur că era bine să îi dea şi fetei abonament. Cât a fost în plată, nu am ştiut că are acest drept!".

Singura care are abonament la preţ redus, Teodora Ichim, vine frecvent la sediul agenţiei, pentru că urmează şi cursuri de recalificare: "dar dacă vom face şi practică, aşa cum se aude, voi merge cu o altă linie Transurb, iar abonamentul este valabil doar pe o linie, nu pe două. În schimb, contează ajutorul, căci la 400 de lei, cât este indemnizaţia de şomaj, vă închipuiţi".

Citit 2419 ori Ultima modificare Joi, 17 Mai 2012 09:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.