Şedinţa diplomelor la CJ: S-au premiat arta, editura şi protecţia socială

Şedinţa diplomelor la CJ: S-au premiat arta, editura şi protecţia socială
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şedinţa de ieri a CJ Galaţi a avut, printre altele, şi un caracter festiv. Consilierii au ţinut să-şi arate aprecierea faţă de o serie de concetăţeni care s-au remarcat în mod deosebit. S-au acordat două diplome de onoare, decanului Facultăţii de Mecanică, Cătălin Fetecău, pentru tabăra de sculptură în metal organizată la Muzeul de Artă Vizuală, respectiv directorului Asociaţiei pentru persoane cu handicap „Sporting Club Galaţi”, Vasile Cristea, pentru ajutorul acordat persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, s-a acordat o diplomă de excelenţă editurii Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi University Press. „Universitatea este o instituţie de peste 60 de ani, o existenţă cu impact ştiinţific şi cultural. Activitatea editurii este foarte importantă şi este o onoare acordarea acestei diplome”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa.

Citit 1691 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Septembrie 2012 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.