Venituri duble faţă de cheltuieli la Consiliul Judeţului Galaţi

Venituri duble faţă de cheltuieli la Consiliul Judeţului Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Judeţului (CJ) şi-a votat şi aprobat, în şedinţa de ieri, bugetul propriu pentru anul în curs. Astfel, potrivit expunerii de motive care însoţeşte hotărârea de CJ, instituţia a estimat că va avea, până la finele lui 2013, venituri de 178.531.000 lei şi cheltuieli de numai 96.662.000 lei! Timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie nu ne-a permis să stabilim dacă diferenţa uriaşă dintre venituri şi cheltuieli este o eroare de calcul sau o ilegalitate, însă promitem să revenim cu o analiză amănunţită.

De unde vin banii

Cele mai consistente venituri, în sumă de 53.122.000 lei, vor veni din „sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor”. A doua sursă de venit constă în „subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap”, suma ajungând la 37.556.000 lei. Bani vor veni şi din „sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale” (10.964.000 lei).

Suma de 44.141.000 lei, subvenţii de la bugetul de stat, va fi împărţită pe cinci capitole şi folosită pentru: reabilitarea de drumuri judeţene (14.700.000 lei), plata drepturilor persoanelor cu handicap, finanţarea camerelor agricole, investiţii la Parcul Zoo şi finanţarea unităţilor medico-sociale.

Cine primeşte mai mult

Cel mai mare sumă din bugetul de cheltuieli al CJ va merge, în acest an, către instituţiile culturale. Astfel, Cultura se va bucura de un buget de 19.821.000 lei. Asistenţa Socială este a doua ca importanţă, din punct de vedere al finanţării, şi va primi 18.718.000 lei (din care 15.668.000 lei pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi 3.050.000 lei pentru Unitatea medico-socială Găneşti). Banii pentru Sănătate sunt în sumă de 13.455.000 lei. Transporturile vor funcţiona pe baza unui buget de 13.325.000 lei, iar învăţământ va primi doar 4.155.000 lei.

Potrivit expunerii de motive, „cheltuielile de capital reprezintă 34,4 la sută din totalul cheltuielilor, fiind destinate în primul rând lucrărilor de investiţii cum ar fi: modernizarea Parcului Zoo, modernizarea, extinderea şi dotarea Şcolii Speciale „Emil Gârleanu”, reparaţii capitale la conducte purtătoare de fluide, reparaţii capitale, reabilitare instalaţie electrică la Spitalul Clinic Judeţean, reparaţie capitală Pavilion internări, reparaţie capitală instalaţie electrică subterană, reparaţie capitală pavilion internări Spitalul de boli infecţioase „Sf. Cuv. Parascheva” etc.

Citit 1902 ori Ultima modificare Joi, 28 Martie 2013 11:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.