La Centrul Cultural, managementul este ireproşabil, potrivit raportului CJ
Foto: Foto: Vasile Caburgan

La Centrul Cultural, managementul este ireproşabil, potrivit raportului CJ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sergiu Dumitrescu a luat 10 pe linie


Comisia care a evaluat managementul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” pentru anul 2012 a decis că Sergiu Dumitrescu a condus instituţia de nota 10. Din comisia întocmită prin Hotărârea Consiliului Judeţului (CJ) numărul 256/31.01.2013 au făcut parte Cătălin Negoiţă (directorul Direcţiei Judeţene de Cultură), Mariana Buruiană (consilier superior la Direcţia Judeţeană de Cultură) şi Laura Delia Angheluţă (director Direcţia de Dezvoltare a CJ). Consiliul Judeţului informează că evaluarea s-a făcut potrivit legii, adică în două etape: analiza raportului de activitate şi susţinerea raportului de activitate de către manager, în cadrul unui interviu. Pe data de 8 martie s-a evaluat şi notat cu 10 raportul lui Sergiu Dumitrescu, iar pe 14 martie, managerul în funcţie a obţinut aceeaşi notă, la interviul de susţinere a raportului său de activitate pe anul trecut.

Citit 1002 ori Ultima modificare Joi, 28 Martie 2013 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.