Ieri, la sediul Consiliului Judeţului Galaţi, s-a închis oficial proiectul de modernizare, extindere şi dotare a Şcolii Gimnaziale Speciale „Emil Gârleanu”. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 – Axa Prioritară 3: „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă". Bugetul proiectului a fost de 8,2 milioane de lei, din care 5,5 milioane de lei a fost partea de finanţarea nerambursabilă, contribuţia CJ Galaţi a fost de aproximativ un milion de lei, restul fiind reprezentat de TVA. Grupurile ţintă ale proiectului sunt 111 elevi ai Şcolii Gimnaziale, 51 de persoane implicate în activităţile din cadrul şcolii, profesori, personal didactic auxiliar etc. Potrivit managerului de proiect, Laura Angheluţă, în 2008 s-a început proiectul, în 2009 a fost aprobat în Consiliul Judeţului, iar în 2011 s-a semnat contractul de finanţare.
Modernizare finalizată la Şcoala „Emil Gârleanu” printr-un proiect cu finanţare europeană Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: