Sunteţi de acord cu interzicerea căruţelor în oraş?

Sunteţi de acord cu interzicerea căruţelor în oraş?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Străzile Galaţiului sunt pline de căruţe care transportă PET-uri sau fier. Multe dintre ele nu sunt înmatriculate, iar proprietarii lor le plimbă prin tot oraşul în fuga după deşeuri care le-ar putea aduce un venit. Sunteţi de acord cu confiscarea căruţelor?, a fost întrebarea pe care le-am adresat-o, ieri, câtorva gălăţeni.

Marin Mihalcea, 92 de ani: „Eu sunt de acord să dispară căruţele, să fie interzise, iar cele care mai apar şi sunt conduse de proprietari prin oraş să fie confiscate. Încurcă circulaţia, iar cei care, de regulă, circulă prin oraş cu astfel de vehicule nu caută decât să fure capace de canalizare. Caii murdăresc străzile şi eu zic, totuşi, că primarul Marius Stan încearcă să le menţină cât de cât curate”.

Domnul Bujeniţă, 65 de ani: „Ar trebui interzise şi confiscate dacă sunt surprinse în trafic. Căruţele sunt mizerabile, caii fac şi ei mizerie pe asfalt, iar ţiganii care conduc căruţele „ciordesc”, ca să folosesc limbajul lor. Încurcă circulaţia. Odată ce s-au pus containerele acestea de colectare selectivă, PET-urile şi hârtia ar trebui să ajungă numai la staţia de sortare. Galaţiul ar putea avea un venit din colectarea acestor deşeuri şi din vinderea lor. Poliţiştii îşi fac datoria, dar nu destul”.

Maria Bujeniţă, 60 de nai: „Cei care conduc aceste căruţe nu respectă trecerile de pietoni. Distrug containerele de colectare selectivă şi fac mizerie. Sunt bani cheltuiţi degeaba cu aceste containere, dacă ţiganii vin şi le distrug pentru a sustrage PET-uri”.

Bogdan Mereuţă, 17 ani: „Ar trebui interzise căruţele în oraş. Încurcă foarte mult traficul. Consider că ele ar trebui să circule numai în zonele rurale. În cazul unui ambuteiaj, caii ar deveni nervoşi. În plus, în oraş, dejecţiile cailor murdăresc străzile”.

Citit 1617 ori Ultima modificare Duminică, 26 Mai 2013 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.