"Ne căutăm umbra după stâlpi"
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

"Ne căutăm umbra după stâlpi"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marţi, după mai multe escale în staţiile de autobuz, am stat de vorbă cu gălăţenii să vedem cum rezistă ei, pe timp de vară, fără refugii, la ce tertipuri apelează pentru a se apără de soare şi ce cred ei că s-a întâmplat cu refugiile.

Neli Ioniţă, 68 de ani: „Stăm în soare, ne căutăm umbră după stâlpi. Cel puţin la Stirex, este un soare infernal. Ar fi fost bine un adăpost. Nu ştiu care a fost politica de nu mai există acele refugii. Nu erau destul de estetice? Chiar nu ştiu, numai că este nevoie de astfel de refugii. Probabil vine altcineva cu bani şi vor să facă altceva, dar până atunci lumea stă în soare. Nu ştiu dacă mai există în vreo staţie adăpost. Trebuie să găsească o soluţie, să pună ceva în loc, pentru că este rău şi iarna, şi vara. Iarna ninge, viscoleşte, iar vara este soare. În Germania sunt nişte căsuţe cu cărţi. Până vine maşina poţi răsfoi şi o carte, la noi totul e anapoda. Până o să ajungem noi la nivelul acela, mai durează”.

Doamna Dumitru, 70 de ani: „În străinătate sunt refugii încălzite, iarna, şi noi nu putem nici pentru soarele acesta să punem ceva. Este îngrozitor fără un adăpost. Stăm după cabina de telefon ca să ne apărăm de soare” .

Domnul Corbu, 62 de ani: „Au fost, dar le-au scos. Mie îmi pare rău că l-am ales pe Marius Stan ca primar. Lucrurile merg mai prost ca până acum. Stăm prost şi la curăţenie. Trebuie să pună alte refugii în loc”.

Dna Ciocan stă în zona Ţiglinei III şi aşteaptă autobuzul în staţia al cărei adăpost a devenit terasă: „Dacă a făcut terasa în locul refugiului, de ce nu a reparat şi trotuarul? A fost staţie normală, apoi nu ştiu ce s-a întâmplat. S-a vândut, s-a cumpărat şi acum, ultima dată - pentru că au încercat mai mulţi să facă ceva aici - dar nu le-a mers. Nici înainte nu arăta mai bine, dar între timp au mai spart puţin şi s-au mai întins pe trotuar”.

Citit 719 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2013 17:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.