O ursoaică de la Grădina Zoologică din Galaţi i-a băgat în sperieţi pe îngrijitori

O ursoaică de la Grădina Zoologică din Galaţi i-a băgat în sperieţi pe îngrijitori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O ursoaică de la Grădina Zoologică din Galaţi le-a dat bătăi de cap îngrijitorilor, după ce, mai multe zile în şir, a refuzat să mănânce sau să doarmă, preferând, în schimb, să petreacă timpul în bazinul din cadrul noului adăpost destinat celor cinci urşi de Parcul Zoo, din Pădurea Gârboavele. Disperaţi, îngrijitorii au golit apa bazinului pentru a o determina pe ursoaică să se hrănească şi să doarmă.

„După o viaţă trăită în condiţii aprige de captivitate, fără confort şi libertatea de a-şi manifesta personalitatea, Ursica a pus stăpânire pe bazinul cu apă din noul adăpost, cu drepturi depline. Această calitate a costat-o, în schimb, zile şi nopţi de nesomn şi înfometare, pentru că sub nicio formă, pentru nicio tentaţie culinară, nu şi-a părăsit noul culcuş. Îngrijitorii au fost nevoiţi să scoată toată apa din bazin, astfel încât Ursica, extenuată de atâta fericire, să îşi aducă aminte că trebuie să mai şi mănânce, să doarmă şi să se convingă că nu-i va lua nimeni locul preferat”, ne-a spus Paraschiva Vintilă, consilier în cadrul biroului preşedintelui Consiliului Judeţului.

Reamintim că, din luna iunie, cei cinci urşi de la Grădina Zoologică beneficiază de un nou adăpost, de 1.062 de metri pătraţi, dotat cu un bazin. Lucrările de modernizare ale Parcului Zoo sunt programate să se finalizeze la sfârşitul trimestrului trei al acestui an. Investiţia cuprinde, printre altele, extinderea adăposturilor şi pavilioanelor pentru animale şi păsări, modernizarea dispensarului veterinar, a complexului administrativ şi a centralei termice.

Citit 2903 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iulie 2013 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.