La foc mic... şi-n zadar!... fierb un vis vagabond...
vis alb-negru, de mult, de atunci, hăt de când
auzeam gratuit filarmonici de câmp
şi-ascultam poezii din văzduh, din pământ...!
Se făcea (în cel vis) că nu ştiu cine sunt...
şi nu am întrebări... n-am nici lung şi nici lat...
pur şi simplu era... şi era chiar frumos
pe drum lung, pe drum scurt, pe costişă de sat!
Şi făceam coroniţe de flori... şi ecou...
şi devreme-mi făceam... şi-mi făceam şi târziu...
n-auzeam nici să plec... nici să stau n-auzeam...
nici măcar dacă sunt se făcea că nu ştiu!...
Şi tot beau... şi tot beau vraja cestei fierturi,
poate-mi dă timp şi gând să alerg îndărăt...
şi să fug, să tot fug dintr-un timp colorat,
înapoi, chiar atunci, chiar demult... hăt, hăt, hăt!
Înapoi... să ascult filarmonici de câmp
şi să stau (fără leac) printre leacuri de rând...!
La foc mic... şi-n zadar!... fierb un vis vagabond
şi aud lăcrămări din văzduh, din pământ...!
