O confuzie politică

O confuzie politică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Florin Pâslaru, salutat călduros de electorat cu ”Să trăiţi, domnule Ciucă!”

În urmă cu ceva timp, la inaugurarea – nu şi deschiderea! – halei de produse agroalimentare din Ţiglina I, toată crema politicii gălăţene a fost prezentă: de la primarul Dumitru Nicolae până la prefectul Claudiu Brânzan, de la europarlamentari aflaţi pe ultima sută de metri de campanie electorală, precum Adriana Ţicău, până la city-managerul primăriei, Florin Popa, de la foşti consilieri locali, în prezent prosperi oameni de afaceri, precum Ionel Borcea şi până la parlamentari aflaţi la primul mandat, precum Florin Pâslaru, toţi au luat parte  la tăierea panglicii inaugurale. La care „poza de grup”, alături de tradiţionala pâine/colac cu sare aducea cu o fotografie de acum douăzeci şi ceva de ani.

De altfel, nu doar tipicul aducea aminte de vremurile de altădată, ci şi faptul că, după doi ani de lucrări în Ţiglina I, rezultatul modernizării zonei a fost acela că… toate chioşcurile au rămas la locurile lor (şi gogoşeriile, second-hand-urile sau minimagazinele aşezate în mijlocul trotuarului), adică s-a păstrat acelaşi stil inconfundabil de ţigănie arhitecturală.

Observaţie pe care o facem pentru gălăţenii care nu au fost la faţa locului, şi nu pentru funcţionarii din primărie, precum şeful Direcţiei de Urbanism, Ionel Ardean, sau directorul Pieţelor Agroalimentare, Eugen Zaharia, căci dânşii au văzut şi singuri situaţia… 

Însă nimeni nu a fost trist din aşa motive minore la acea mare zi sărbătorească; era vorba de o inaugurare, o campanie electorală pe final şi încă o ocazie pentru ca politicienii gălăţeni să îşi arate faţa la public. Iar publicul a apreciat cum se cuvine; în înghesuiala creată la intrarea în hală, mai multe bătrânele onorabile şi bărbaţi aflaţi la a treia tinereţe îşi salutau aleşii.

„Să trăiţi, domnule Ciucă!”, i-au urat alegătorii deputatului prezent. Care, de fapt, era Florin Pâslaru şi care a rămas cu zâmbetul îngheţat pe buze, realizând că oamenii îl confundă cu Ciucă.

De altfel, având în vedere faptul că cei doi – social-democratul Florin Pâslaru şi conservatorul Bogdan Ciucă – fac parte din partide care „au mers” împreună pe liste, nici nu ştii ce concluzie să tragi: şi-au furat parlamentarii identitatea unul altuia sau pur şi simplu cele două partide şi, implicit, oamenii, se confundă în mintea alegătorului – aşa de mare este înţelegerea, armonia, dintre respectivele formaţiuni politice?

Dacă varianta a doua ar fi adevărată, atunci va însemna că şi Coaliţia de guvernământ va avea o şansă să dăinuie peste ani în memoria electoratului… confuz de atâtea alianţe politice.

În prim-planul fotografiei, de la stânga la dreapta: directorul Eugen Zaharia, deputatul "Florin Pîslaru-Ciucă" şi prefectul Claudiu Brînzan

Citit 794 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.