Sărbătoarea Rusaliilor, cu adânci rădăcini în antichitatea daco-romană, este marcată, începând de vineri, 17 iunie, până duminică, 19 iunie, şi la Galaţi. În spiritul tradiţiei, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” organizează cea de-a XVI-a ediție a Târgulului meşterilor populari. Evenimentul se va desfăşura pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 9,00 şi 20,00.
Potrivit organizatorilor, şi-au anunţat prezenţa circa 50 de artizani din toate colţurile ţării. Totodată, Centrul Cultural a pregătit un program artistic.
Vineri, începând cu ora 17,00, vor susţine un spectacol fanfara „Valurile Dunării” şi ansamblurile folclorice „Doiniţa Covurluiului” şi „Doina Covurluiului”.
Sâmbătă, de la ora 17,00, vor evolua grupuri folclorice din judeţ şi elevi ai clasei de Canto Muzică Populară a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.
Ultimul spectacol va avea loc duminică, alături de fanfara „Valurile Dunării”, începând cu ora 13,00.