Filiala USR Galaţi are conducere nouă

Filiala USR Galaţi are conducere nouă
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Într-un sediu nou, dar şi cu feţe noi, USR Galaţi s-a născut din nou, după ce în toamna anului trecut, înainte de alegerile parlamentare, s-a decis desfiinţarea filialei. Cu Giani Toma la conducerea organizaţiei municipale şi cu deputatul Bogdan Rodeanu la şefia celei judeţene, membrii Uniunii Salvaţi România şi-au prezentat obiectivele. "Ne dorim să avem o filială transparentă. Uşile noastre sunt deschise tuturor gălăţenilor, prin programul nostru de audienţe, disponibil pe www.usr-galati.ro, unde se pot face şi înscrieri. Acelaşi lucru îl pot spune şi în ceea ce priveşte adeziunile. Suntem deschişi oricărei propuneri de colaborare, dar asta nu înseamnă că va intra oricine în USR Galaţi. Condiţia principală este ca viitorul membru să nu mai fi fost membru în alt partid politic în ultimii zece ani, să nu mai fi deţinut vreo funcţie politică sau în administraţie", a declarat Rodeanu.

În ceea ce priveşte impactul formaţiunii pe plan local, USR-iştii sunt realişti. "Pentru că nu avem un reprezentant în Consiliul Local, ne va fi greu să propunem hotărâri de CL. Dar, putem avea iniţiative cetăţeneşti, susţinute de semnăturile oamenilor, iar eu, împreună cu deputatul Bogdan Rodeanu, ne putem folosi de dreptul nostru de a lua cuvântul în şedinţele de CL, pentru a încerca influenţarea, să zicem, anumitor decizii", a explicat senatorul George Edward Dircă.

Citit 3692 ori Ultima modificare Vineri, 07 Aprilie 2017 17:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.