Emil Ene Dinga (n. 10.04.1956, la Cosmeşti), economist, profesor universitar dr. şi om politic, ministru al Integrării Europene (decembrie 2004 – august 2005) în Guvernul Tăriceanu, a publicat nouă cărţi, inclusiv de literatură, urmăreşte şi domeniul cultural (spune de pildă că auzit lucruri bune despre Cenaclul „Noduri şi Semne”), e cercetător ştiinţific, membru al Academiei Române, la Departamentul de teorie şi metodologia financiar-monetară. Diplomat al Institutului FMI din Washingto. A primit în 2000 Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler.
- Vă întâlnesc... cam o dată la 13 ani, acum, la Tecuci. V-aţi străduit „să ne vârâţi”, ca să zic aşa, în Uniune, aşa că sunteţi foarte potrivit să vă întreb despre BREXIT. Acum, Marea Britanie pare să tragă piciorul la exit şi pentru alte ţări din UE, Franţa de pildă...
- Nu, Marea Britanie a fost cea mai puţin integrată ţară şi a fost un fel de cal troian al Statelor Unite. Ea are dreptul să primească înapoi banii din contribuţia la buget. Deci a fost un joc şmecheresc, să obţină dividende fără să plătească. Adică „să meargă fără bilet!”
- Dar nu se va extinde ideea exitului?
- Dacă va câştiga Le Pen în Franţa, o să avem o problemă.
- În istorie a fost mereu „vremea cuiva”: vremea când a apărut în mai multe locuri comunismul, fascismul, acum sunt „la modă”, sunt aleşi preşedinţii radicalii.
- Noi am fost pur şi simplu colonizaţi. Dacă începe un război acum, noi nu avem industrie pentru a ne apăra. Am şi spus asta recent, într-o conferinţă.
- Românul nu s-ar gândi să iasă vreodată să iasă din UE: care e explicaţia?
- Din motive de dezinformare. Şi din lipsa de discernământ politic. Populaţia, 90 la sută, este neinstruită.
- E ca pe vremea Înaltei Porţi, când românii se uitau Acolo?
- Exact, paternalismul: „dă-mi şi mie!”, „ajută-mă!”, „nu mai pot”, "dă-mi tu!” Am intrat „ca să-mi dea!” Şi, dimpotrivă, ne-au luat! Deci, ce primim noi prin fonduri structurale, cum se spune, este aşa, dat pe la nas, ca toată industria noastră... Nu ştiu, am devenit pe zi ce trece – şi asta îmi pare bine să o spuneţi – tot mai naţionalist.
- E drept, ne e ruşine să folosim cuvântul „naţionalist”; care e altceva decât „ultranaţionalist”, „reacţionar”...
- Când Eminescu a fost, Ţuţea a fost, cum să nu fiu? Păi sunt mândru de asta! Singur, un naţionalism ca la Eminescu.
