Planuri cu Pânzarul pe uscat

Planuri cu Pânzarul pe uscat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, directorul Centrului Cultural Dunărea de Jos, Sergiu Dumitrescu, a preluat, în administrarea centrului, Pânzarul Moldovenesc, aşa cum s-a decis, săptămâna trecută, prin hotărârea Consiliului Judeţului Galaţi. Reamintim că decizia de trecere a navei din administrarea CJ în cea a Centrului Cultural a fost motivată de criza economică şi de faptul că CJ nu dispune de fondurile necesare reparării Pânzarului.

„Nava este într-o stare destul de rea, are câteva scânduri putrezite, pe care le vom înlocui, ca să facem tot posibilul să poată pluti la Ziua Marinei, după care Pânzarul va intra în reparaţii capitale. S-a deteriorat pentru că a stat pe uscat mult timp, pe Faleză, loc în care a şi fost lovit de o maşină de salubritate. Apoi, şi la interior sunt probleme, umezeala a lucrat acolo, chiar şi la motor sunt unele probleme”.

„Împreună cu Asociaţia „Institutul Dezvoltării Durabile a Dunării”, care va asigura finanţarea, Pânzarul Moldovenesc va fi refăcut şi îl vom folosi, pentru că este unul din puţinele branduri ale Galaţiului de pe urma căruia oraşul nostru chiar ar avea de câştigat ca imagine”, a declarat Sergiu Dumitrescu, ieri, după preluarea navei.

Întristat de starea actuală a ambarcaţiunii, Sergiu Dumitrescu crede că, pe viitor, „Pânzarul ar putea fi folosit pentru croaziere pe Dunăre, pentru grupuri de turişti. Aşa cum ˝Tudor Vladimirescu˝, care este un alt brand al Galaţiului, este folosit în plimbări pe Dunăre şi costă 5.000 de euro pornirea şi 500 de euro ora, dar, sigur, vorbim de o navă cu multe locuri”.

„Pânzarul este mai mic, are doar 20 de locuri, dar se pretează bine pentru plimbări, chiar şi pe Marea Neagră. Prin 2004, pe când încă mai eram director aici, aveam un plan, ca Pânzarul să navigheze pe Dunăre, în sus, până unde se poate, iar pe uscat, să fie însoţit de fanfară, grupul folcloric al Centrului şi să se facă spectacole în toate oraşele riverane. Aşa am fi promovat şi Galaţiul. În schimb, Pânzarul a fost neglijat, s-a deteriorat, aşa stau nefolosite şi caleştile în depozite, dar ne vom ocupa şi de ele”.

Pânzarul Moldovenesc, o replică la scara 1 la 1 a unei corăbii cu pânze din flota Moldovei, din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a fost construit într-un timp-record, în prima jumătate a lui 2004, cu aproape 9 miliarde de lei vechi, bani alocaţi de CJ. Ideea construcţiei Pânzarului a apărut într-o discuţie, purtată, la Putna, de actualul arhiepiscop al Dunării de Jos, Casian, cu ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu şi preşedintele Ion Iliescu.

După alegerile din vara lui 2004, când preşedinţia CJ a trecut de la Dan Lilion Gogoncea la Eugen Durbacă, Pânzarul Moldovenesc a fost scos din apă şi instalat pe mal. Ca orice navă nefolosită, în timp s-a deteriorat, motiv pentru care a şi fost luat de pe faleză şi dus în Port Docuri, acolo unde se află şi acum.

Citit 1645 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.