Gălăţenii primesc CĂLDURĂ săptămâna viitoare

Gălăţenii primesc CĂLDURĂ săptămâna viitoare
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Cei aproximativ 20.000 de gălăţeni care încă sunt captivi în sistemul centralizat de termoficare vor primi căldură începând de săptămâna viitoare. Informaţia ne-a fost confirmată atât de conducerea Electrocentrale (CET), cât şi de primarul Ionuţ Pucheanu, care ne-au spus că furnizarea de agent termic în sistem centralizat va fi reluată la data de 1 noiembrie.

„Noi am început deja să lucrăm la repunerea în funcţiune a instalaţiilor. Am început pregătirile tehnice şi ne folosim de abur de la combinat, la acest moment. Primăria trebuie să îndeplinească principala condiţie prevăzută în contract - să facă plata în avans către Romgaz. Vrem ca de la 1 noiembrie să se simtă căldura în apartamente”, ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale. Primarul Ionuţ Pucheanu a confirmat că, zilele acestea, municipalitatea va face plata în avans a combustibilului în conturile Romgaz, creditorul majoritar al CET.

Reamintim că aproximativ 10 asociaţii de proprietari riscă să nu mai primească agent termic în sistem centralizat, din cauza datoriilor foarte mari pe care le înregistrează către Calorgal. Primele vizate sunt Asociaţia de proprietari nr. 371 Olt - cu datorii de 258.000 de lei, urmată de Asociaţia de proprietari nr. 332 - cu 199.000 de lei şi Asociaţia nr. 269 - cu 139.000 de lei, pe care distribuitorul de căldură şi apă caldă le-a şi dat în judecată.

Pentru sezonul rece 2017-2018, Calorgal are încheiate contracte cu 580 de asociaţii de proprietari, însă estimează că numărul acestora va scădea, în condiţiile în care asociaţiile dau semnale că vor să renunţe la sistemul centralizat de termoficare. Mai mult, sunt asociaţii de proprietari care au solicitat rezilierea contractelor, însă acest lucru se poate face doar dacă nu înregistrează datorii către Calorgal.

Citit 6732 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Octombrie 2017 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.