Şcolile în lucru dau de lucru

Şcolile în lucru dau de lucru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Potrivit datelor puse la dispoziţie de primarul Dumitru Nicolae, la 26 de unităţi de învăţământ încă se lucrează, iar la 12 dintre acestea se desfăşoară diverse investiţii * Din nou, cazul Şcolii 28! *

În momentul de faţă, la 14 unităţi de învăţământ din municipiul Galaţi se lucrează încă la faţade şi/sau la trotuarele din apropiere, a declarat, ieri, primarul Dumitru Nicolae. În alte 12 unităţi de învăţământ se desfăşoară diverse investiţii, a adăugat primarul, prezentând şi lista acestora şi a societăţilor care lucrează la ele, precum şi stadiul lucrărilor de investiţiilor.

Stadiul lucrărilor

Astfel, SC Pallegrini SRL lucrează la reabilitarea Grupului Şcolar CFR, unde doar instalaţia electrică este realizată, până acum, în proporţie de sută la sută; instalaţia sanitară este aproape gata (90 la sută), iar la şarpantă lucrările sunt abia la început (30 la sută).

SC Sowiens SRL lucrează la două obiective: la Grădiniţa nr. 1, unde se construiesc trei noi săli, iar lucrările sunt aproape gata – infrastructura şi suprastructura, sută la sută, iar arhitectura este realizată în proporţie de 95 la sută – şi Şcoala nr. 34, unde lucrările de arhitectură sunt executate în proporţie de 85 la sută, restul (instalaţii electrice, termice şi sanitare) fiind gata.

SC Moldovulcan lucrează la alte două obiective: Grădiniţa din Micro 20, unde se construiesc 8 săli şi la Grupul Şcolar Elena Doamna unde se realizează reparaţii capitale.

La reabilitarea centralei termice de la  Liceul Sportiv lucrează firma Presrom SRL (mai are de aranjat la capitolul „arhitectură”).

La Grădiniţa nr. 24 lucrează SC Confort, care mai are de executat la racordul de apă rece, iar la Şcoala nr. 26 lucrează SC Caroponte SRL, care a realizat lucrările de arhitectură şi instalaţiile termice în proporţie de 90 la sută, iar lucrările la canalele exterioare – doar 10 la sută!

Cele mai întârziate lucrări sunt însă cele de reparaţii capitale de la Liceul Emil Racoviţă, unde firma SC Conprest SRL a făcut până acum lucrări în următoarele proporţii: arhitectură - 95 la sută, instalaţii electrice – 70 la sută, instalaţii termice – 80 la sută, iar canalele exterioare – 5 la sută.

În acelaşi timp, SC Vepex SRL face reparaţii capitale la Colegiul Naţional M. Kogălniceanu şi unde arhitectura este realizată în proporţie de 60 la sută, instalaţiile termice – 75 la sută, iar canalele termice sunt gata.

SC Primo SRL nu a realizat decât în proporţie de 40 la sută desfacerea utilajelor de la Grupul Şcolar Gh. Asachi.

SC Romprint 98 SRL efectuează reparaţii capitale la Şcoala nr. 28, la care a terminat lucrările la instalaţiile termice, electrice şi sanitare, dar mai are de lucru la arhitectură, la şarpantă (doar 65 la sută) şi la învelitoare cu ţiglă metalizată (40 la sută).

Primarul cere demiterea directoarei Şcolii 28

Cât priveşte Şcoala nr. 28 (foto), caz intens mediatizat în ultimul timp, primarul Dumitru Nicolae susţine că vinovată de stadiul actual al lucrărilor este directoarea, motiv pentru care, spune edilul, va cere demiterea sa.

Primarul spune că „voi lămuri cu noul inspector general cazul de la Şcoala 28… Vinovat de actuala situaţie de la şcoală? Nu pe mine întrebaţi-mă, ci pe directoare. Avea bani pentru acoperiş şi a luat pe propria răspundere realizarea altor lucrări – faianţă… Noi, primăria, nu vom plăti lucrările în plus”.

„În general, până acum, s-a procedat astfel: se duce inspecţia de învăţământ la minister şi obţine bani şi, de obicei, vine şi cu constructorul în spate. Vreau să lămurim problemele cu noul inspector…Da, există cadrul legal împotriva celui vinovat - o dau în judecată şi solicit şi schimbarea din funcţie. Toţi [directorii] care fac aşa, aşa vor păţi”.

„M-am săturat! Avem acum 6.500 de elevi, nu 12.000, câţi aveam în ’89, dar avem probleme mai complicate decât atunci. În plus, în Galaţi nu avem doar şcolile de centru, le avem şi pe cele la periferie, la care nu se uită nimeni, nimeni nu ţipă pentru ele…”.

În replică, inspectorul şcolar general, Doru Resmeriţă, spune că „nu înţeleg poziţia primarului şi eu cred că nu este informat. Lucrările de la acea şcoală s-au realizat potrivit unui proiect care a avut un diriginte de şantier de la primărie. Cât priveşte lucrările în plus, faptul că s-a pus mai multă gresie, firma respectivă a spus că va dona gresia în plus”.

În jurul lucrărilor de la Şcoala nr. 28 este o adevărată poveste, care datează din 2007, când au început lucrările de reparaţii capitale; în 2008, s-au făcut intervenţii şi ministerul a suplimentat fondurile alocate, după ce, la finele lui 2007, primăria a pierdut banii necheltuiţi.

În luna martie a acestui an, deputatul Mihail Boldea a interpelat-o pe ministra Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi i-a cerut implicarea în rezolvarea problemei. Fiecare parte implicată susţine că are dreptate: firma - că nu şi-a primit banii, şcoala – că primăria nu se implică, primarul – că directoarea este de vină, directoarea – că nu are nicio vină,  inspectorul şcolar – că primăria trebuie să rezolve problema etc.

Însă toate aceste personaje implicate în poveste uită lucrul esenţial: în timp ce ei se fac că plouă, în clase plouă cu adevărat!

Citit 1237 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.