Băsescu desface ce a făcut Cuza

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Bravo, parlament unicameral? Am mai avut unul! *

Preşedintele Băsescu a anunţat, marţi, că vrea să reformeze Parlamentul: să-l facă unicameral. Ca să facă economie.

Deoarece, cu o singură cameră, Parlamentul  bloca voinţa domnitorului, Cuza a făcut exact invers, dizolvând camera şi înfiinţând un sistem bicameral. Poate fi folositor să ne amintim cum a fost, după cum povesteşte istoricul A.D. Xenopol în „Domnia lui Cuza-Vodă”.

Discuţiile aprinse pe tema mai multor legi, precum cea privind un împrumut extern (ca şi acum, dar nu pentru criză!), pentru despăgubiri la naţionalizarea moşiilor mănăstireşti, au stârnit teama multor deputaţi. Kogălniceanu a explicat de ce de şapte ani nu reuşea să facă împrumutul şi să concesioneze construcţia căilor ferate: România avea faimă de „bună ţară, rea tocmeală!”

Cum Cuza voia înfiinţarea armatei de stat, cu angajaţi şi recruţi, conservatorii se temeau că vodă se înconjoară cu o armată de ţărani ca să instaleze o dictatură. Conservatorii de atunci, mari moşieri, se opuneau împroprietăririi ţăranilor.

Prelungirea sesiunii ordinare pentru a se vota „un pachet” enorm de legi, printre care cea a învăţământului şi cea a consiliilor judeţene, i-a nemulţumit pe mulţi deputaţi, printre care şi Lascăr Catargiu, care spunea că acesta era doar un pretext de a dizolva, ca incompetent, Parlamentul. Un vot de blam (moţiune de cenzură împotriva premierului Kogălniceanu, susţinut de numai şapte deputaţi, cade. Aşa cum cad şi acum moţiunile, ca nucile coapte)…

Lovitură de stat, desfiinţarea libertăţii presei

Pentru că legi importante, precum cea a împroprietăririi ţăranilor, erau blocate de conservatori, Cuza organizează, la 2 mai 1864, o lovitură de stat, recomandată atunci de presa străină şi românească („Buciumul” cerea desfiinţarea parlamentarismului şi  promulgarea legilor aşteptate „prin auguste plebiscite”).

Cuza dizolvă Adunarea Legislativă (Parlamentul unicameral) şi, pentru a împiedica blocaje de viitor, fabrică un Parlament bicameral, ca acesta de azi, înfiinţând un Senat în care mulţi membri să fie numiţi de domn şi îşi impune dreptul de a iniţia singur legile!

Ce este drept, aşa cum consemna şi Xenopol, îndărătnicii conservatori majoritari au fost înlocuiţi cu yesmeni, unii neştiutori de carte, care aşteptau să voteze ce li se spune. Ceea ce cam seamănă cu situaţia actuală, deşi parlamentarii noştri ştiu carte… Considerând că este calomniat, Cuza a închis câteva gazete şi a desfiinţat libertatea presei.

De, erau alte vremuri, dar nu-i rău să suflăm deja în iaurt…

Citit 701 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.