Bani Europeni - Viaţa Liberă Galaţi

Poveste de succes scrisă, cu bani europeni, la Galaţi. Milioane de euro din UE, injectate în Spitalul de Copii

Scris de Luni, 21 Ianuarie 2019
Până în urmă cu opt ani, copiii şi adolescenţii din Galaţi care aveau nevoie de investigaţii medicale moderne, de tipul tomografiei şi al RMN-ului, erau obligaţi să meargă la sute de kilometri distanţă, la Iaşi sau Bucureşti, unde aşteptau ore în şir pe holurile supraaglomerate ale spitalelor pentru a putea…

De la Autorităţile de Management la beneficiari. Implementarea unui proiect european este o muncă de echipă

Scris de Luni, 14 Ianuarie 2019
Un proiect european este, adesea, o poveste cu suspine, fie că e vorba de respectarea sau modificarea ghidurilor de aplicare, de realizarea documentării, verificarea, obţinerea avizelor şi trecerea efectivă la implementare. Tocmai de aceea, în cadrul unei dezbateri organizate recent de ziarul „Viaţa liberă” şi Freedom House România, am încercat,…

După 26 de ani de mizerie şi distrugere | Bani europeni pentru comorile ascunse la Tirighina-Barboşi (FOTO)

Scris de Joi, 10 Ianuarie 2019
Mutilat de săpături şi de construcţii parazitare, îngropat în bălării şi gunoaie, ignorat zeci de ani, situl arheologic Tirighina-Barboşi, monument istoric de importanţă naţională, va fi pus în valoare până în anul 2020, graţie finanţării europene câştigate de Primăria municipiului Galaţi. În condiţiile în care, în noiembrie 2016, a ratat…

Monument istoric ajuns ruină, în centrul Galaţiului | Cum s-a ratat finanţarea europeană pentru salvarea Palatului Gheorghiu (FOTO)

Scris de Luni, 07 Ianuarie 2019
Ruină îngropată în gunoaie, Casa "Simion Gheorghiu", singura clădire de patrimoniu reprezentativă pentru felul în care arăta centrul oraşului Galaţi în perioada interbelică, a pierdut, în 2018, şansa de a fi salvată cu fonduri europene. Primăria municipiului Galaţi a contractat documentaţia necesară pentru depunerea cererii de finanţare europeană în vederea…

Sisteme scumpe şi management defectuos al traficului. De ce nu au şoferii undă verde pe străzile Galaţiului (FOTO)

Scris de Luni, 17 Decembrie 2018
În loc de doi la sută, gălăţenii au plătit o contribuţie de aproape 12 ori mai mare la proiectul european „Sisteme inteligente pentru managementul traficului în vederea creşterii fluenţei şi siguranţei circulaţiei şi a prevenirii criminalităţii”, despre care li se spusese că va aduce mult-promisa „undă verde”. „Să dea Dumnezeu…

Galaţiul, în rând cu Alianţa Vestului pentru fonduri europene

Scris de Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
După un maraton administrativ printre şedinţe de Consiliu Local, regulamente din ghidurile de aplicare pentru finanţare europeană şi „metri cubi” de documente puse în mişcare între municipalitate, Agenţia de Dezvoltarea Regională (ADR) Sud-Est şi Autoritatea de Management de la nivelul Ministerului Dezvoltării, Galaţiul a pus mâna pe marele premiu: peste…

Condiţii de viaţă demne pentru zeci de gălăţeni cu ”boala uitării”. Investiţie cu bani europeni

Scris de Luni, 10 Decembrie 2018
Despre Alzheimer se ştie că afectează, în mod dramatic şi iremediabil, gândirea şi comportamentul celor pe care pune ghearele. Deşi petrecut de-a lungul multor ani, declinul pacientului este unul sigur. Nimeni nu se vindecă de Alzheimer, iar singura ieşire din temniţa bolii este moartea. Mai puţin evident este însă faptul…

Managementul deşeurilor, de zece ani în chinurile facerii

Scris de Luni, 03 Decembrie 2018
Sunt deja peste zece ani de când se vorbeşte despre unul dintre cele mai mari proiecte cu bani europeni de la nivelul judeţului Galaţi - Sistemul de management integrat al deşeurilor. Este un proiect pentru care Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a pierdut finanţarea iniţială, în 2014, în valoare de 53…

Revitalizarea transporturilor navale. Peste 80 milioane de euro pentru ”autostrada” Dunării

Scris de Luni, 26 Noiembrie 2018
Cel mai amplu program de modernizare a Canalului Sulina, vital pentru schimburile comerciale ale porturilor din Galaţi, Brăila şi Tulcea a fost demarat de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi graţie unui proiect în valoare de peste 80,4 milioane de euro, depus spre finanţare europeană prin Programul Operaţional…

Dezbatere VL pe tema fondurilor europene de coeziune. Proiecte de peste 100 milioane de euro prin Regio, la Galaţi

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2018
Pârghiile şi piedicile în accesarea şi derularea proiectelor cu bani europeni la Galaţi au fost tema unei dezbateri organizate joi, 22 noiembrie, de ziarul „Viaţa liberă” şi Freedom House România, în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de Comisia Europeană prin DG Regio. La eveniment, desfăşurat în…

Pârghii și piedici în accesarea și derularea proiectelor cu BANI EUROPENI la Galați

Scris de Joi, 22 Noiembrie 2018
Cotidianul ”Viața liberă” și Freedom House România vă invită să participați la dezbaterea "Pârghii și piedici în accesarea și derularea proiectelor cu BANI EUROPENI la Galați" organizată în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de Comisia Europeană prin DG Regio. Evenimentul va avea loc joi, 22 noiembrie…

Modernizarea europeană a stins lumina în cel mai mare parc al Galaţiului. Grădina Publică, salvată din beznă de Târgul de Iarnă (FOTO)

Scris de Luni, 19 Noiembrie 2018
Pe 10 mai 2011, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, venea la Galaţi, împreună cu premierul Emil Boc, pentru a semna contractul de finanţare europeană al proiectului "Modernizare Grădina Publică", finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Titulatura proiectului era însă greşită pentru că - după cum spune Marius Mitrof, consilier în…

Un proiect gălăţean unic face auzit glasul copiilor cu autism. Centru înfiinţat printr-o investiţie cu fonduri europene

Scris de Luni, 12 Noiembrie 2018
De circa doi ani, zeci de copii din municipiul Galaţi diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist beneficiază de serviciile gratuite ale unui centru de zi modern. Fără această unitate, recuperarea micilor pacienţi ar fi fost mult mai dificilă, având în vedere terapiile costisitoare şi lipsa cabinetelor de specialitate. Punerea pe…

Cel mai mare proiect european din Galaţi. 180 milioane de euro pentru infrastructura de apă şi canalizare

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2018
Operatorul regional Apă Canal SA Galaţi derulează în prezent cel mai mare proiect în infrastructura de apă şi apă uzată din judeţul Galaţi. Cu o valoare de aproximativ 180 de milioane de euro, proiectul are ca beneficiari 21 de unităţi administrativ-teritoriale (inclusiv municipiul Galaţi) plus Consiliul Judeţean. Societatea Apă Canal…

Fără banii UE, ”Prinţesa Covurluiului” rămânea fată săracă. Proiect european la Tg. Bujor

Scris de Luni, 29 Octombrie 2018
Vinurilor produse la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Bujoru li s-a dus vestea peste tot în ţară. La câte medalii au câştigat cu Băbeasca Neagră, cu Merlotul sau Cabernetul Sauvignon, dacă s-ar organiza… Olimpiada Vinului, atunci cercetătorii de la Tg. Bujor ar fi mereu pe cea mai…

Anchetă VL. Bani europeni tocaţi şi finalizare ratată pe centura Tecuciului (FOTO)

Scris de Luni, 22 Octombrie 2018
Varianta de ocolire Tecuci trebuia să fie o investiţie europeană care să preia traficul de tranzit între DN 24 şi DN 25 şi să pună la adăpost casele tecucenilor, zgâlţâite de maşinile grele care străbat oraşul. Promisă încă din 2005, centura era menită să reducă numărul accidentelor, timpul de tranzit,…

Investiţie cu impact social, din bani europeni. 450 de porții de viață pentru cei mai săraci gălățeni | FOTO

Scris de Luni, 15 Octombrie 2018
Pentru 450 de oameni sărmani, Cantina de Ajutor Social Galaţi este principala sursă zilnică de hrană. Bătrâni rămaşi fără nici un sprijin, persoane ce suferă de tot felul de invalidităţi, copii din familii nevoiaşe, toţi găsesc, în fiecare zi, la cantina de pe strada Dogăriei, o porţie de mâncare caldă…

Un proiect european făcut degeaba. Parcarea pentru TIR-uri, transformată în cimitirul rablelor

Scris de Luni, 08 Octombrie 2018
O parcare impresionantă, de aproximativ 14.000 de metri pătraţi, construită din fonduri europene, zace undeva pe strada Macului, considerată Drumul de Centură Est al municipiului Galaţi, în apropierea Lacului Brateş. Spunem "zace" pentru că, din păcate, asta este realitatea. Construită pentru staţionarea TIR-urilor cu marfă care tranzitează Galaţiul şi având…

Fonduri europene pentru telescopul care a dus Galaţiul printre stele

Scris de Luni, 01 Octombrie 2018
Cine va „rătăci” vreodată prin constelaţiile Cassiopeia, Andromeda sau Cepheus să nu se mire dacă va descoperi acolo, la sute sau mii de ani lumină de Pământ, o stea variabilă purtând numele… Galaţiului. Şi nu ar trebui să se mire nici dacă va afla că unul dintre „fraţii” mai mici…

Dezastrul unui proiect de eficienţă energetică. Cum să faci praf un bloc, folosind… bani europeni (FOTO)

Scris de Miercuri, 26 Septembrie 2018
Din cele 20 de apartamente aflate la ultimul nivel, în 11 plouă, iar la una dintre scările blocului infiltraţiile au ajuns şi la etajul inferior. Acoperişul e plin de fisuri şi găuri, faţada anvelopată se cojeşte la cea mai mică atingere, iar la subsol plăcile de polistiren montate la intradosul…

”Tratament de urgenţă” pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi

Scris de Miercuri, 26 Septembrie 2018
Cel mai mare şi mai important spital din judeţul Galaţi va fi reabilitat din temelii şi extins, cu fonduri europene. Investiţiile de care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi va avea parte, în următorii ani, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020, se ridică la peste 16 de…

Nave de intervenţie de peste 50 milioane de euro. Flota administraţiei fluviale a Dunării, reînnoită cu bani europeni

Scris de Miercuri, 26 Septembrie 2018
Proiectele de investiţii derulate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) şi POIM, „colacul de salvare” pentru flota de la Dunăre O navă de semnalizare şi un complex de dragaj sunt deja în construcţie la Şantierul Naval ATG Giurgiu În curând va fi lansată şi licitaţia pentru achiziţia a patru remorchere…

Lansarea proiectului: Investiţie iniţială – construire şi dotare apart hotel “Fleur de Rocaille”

Scris de Miercuri, 26 Septembrie 2018
S.C. X SERV S.R.L., în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Investiţie iniţiala – construire şi dotare apart hotel “Fleur de Rocaille”, cod SMIS 116758, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.2- ”Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de…

Anunț începere proiect DOTARE CU UTILAJE ŞI ECHIPAMENTE AFERENTE PROCESULUI DE PRODUCŢIE LA DMT MARINE EQUIPMENT SA

Scris de Miercuri, 26 Septembrie 2018
DMT MARINE EQUIPMENT S.A., anunţă începerea activităţilor proiectului “DOTARE CU UTILAJE ŞI ECHIPAMENTE AFERENTE PROCESULUI DE PRODUCŢIE LA DMT MARINE EQUIPMENT SA“ Cod SMIS 115468. Proiectul va fi finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.2: “Sprijinirea creării și…
Pagina 17 din 18