Rodica Mişcalencu

Rodica Mişcalencu

Tunelul feroviar Fileşti nu este gata nici după 15 ani

Miercuri, 25 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Călătoriile cu trenurile de Galaţi ar fi cu câteva minute mai rapide, dacă ar fi deschise circulaţiei ambele fire ale tunelului feroviar dintre Parcul CFR şi viaduct, căruia ceferiştii îi spun tunelul Fileşti. Însă, pentru a putea deschide şi al doilea fir pentru trafic,  CFR mai are nevoie de 5,5 milioane de euro ca să-l finalizeze, or, anul trecut compania a primit de la stat doar puţin peste 100.000 de euro pentru această lucrare, iar în alţi ani nimic. De aproape 45 ...

O federaţie din ArcelorMittal Galaţi ia calea protestelor

Marți, 24 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Organizaţia sindicală condusă de Gheorghe Tiber îi cere patronatului, sub ameninţarea declanşării conflictului de muncă, să majoreze cu 200 de lei salariile din combinat Federaţia Solidaritatea Virgil Săhleanu, singura organizaţie care a refuzat să semneze, joia trecută, alături de celelalte grupări sindicale şi de administraţia ArcelorMittal Galaţi, noul contract colectiv de muncă al companiei, a sesizat patronatul că s-au creat premisele declanşării conflictului de m ...

Directorul Anton Coman, desemnat administrator special la ICMRS

Marți, 24 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Anton Coman, ultimul director general de la ICMRS înaintea declanşării procedurii insolvenţei la întreprinderea de construcţii şi reparaţii siderurgice, a fost desemnat, luni, de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), administratorul special al societăţii, a anunţat viceliderul sindical Toader Ţebreanu, membru AGA. În calitate de administrator special, Coman va gospodări ICMRS şi, sub supravegherea administratorului judiciar Laura Creţu, va gestiona procesul de redresare finan ...

Bocitoarele socialismului nu au murit

Luni, 23 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Bocitoarele socialismului nu au murit odată cu socialismul. Trăiesc printre noi. Unele în familie, ţinând doliu unei pretinse echităţi sociale. Altele în societate, punând frână progresului. A fost o vreme în care aceşti doi termeni, „socialism” şi „progres”, au coexistat. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr o istorioară despre socialism şi progres plasată în America zilelor noastre. În patria capitalismului, deci. Un profesor de economie de la un colegiu a mărt ...

Solidaritatea anunţă că va declanşa luni conflictul de muncă la ArcelorMittal Galaţi

Vineri, 20 Ianuarie 2012 16:11 | Publicat în ECONOMIE
Federaţia Solidaritatea Virgil Săhleanu, singura care nu a semnat joi noul contract colectiv de muncă al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, a anunţat că se pregăteşte să declanşeze conflictul de muncă în unitate. „Luni vom notifica patronatul cu privire la crearea premiselor de declanşare a conflictului de muncă”, a declarat, vineri, liderul federaţiei, Gheorghe Tiber, care contestă totodată reprezentativitatea unora dintre părţile semnatare ale contractului col ...

Contractul colectiv de muncă de la ArcelorMittal Galaţi, semnat de două federaţii

Vineri, 20 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Salariul minim din combinat creşte la 750 de lei în ianuarie * Un bonus de 2 la sută din venitul anual va fi plătit în aprilie * Un alt bonus, de 2,5 la sută, şi o primă de 200 de lei de Crăciun vor fi acordate în decembrie, însă doar dacă unitatea nu va avea pierderi * Contractul colectiv de muncă aplicabil în 2012 în combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost semnat, joi seară, de patronat cu două dintre cele trei federaţii sindicale participante la negocierile de ...

Ultimele negocieri pe timp de pace la combinatul siderurgic

Miercuri, 18 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Tratativele salariale purtate, marţi, de administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi cu federaţiile sindicale active în unitate s-au încheiat, ca şi până acum, fără un acord. Tot ce a acceptat patronatul a fost ca joi, când perioada legală de negociere a noului contract colectiv de muncă se încheie, să discute una dintre variantele aflate pe masa de lucru. „Dintre cele patru variante de salarizare expuse de noi la şedinţa anterioară, administraţia a acceptat ...

Un inventator este pe picior de război cu ArcelorMittal Galaţi

Miercuri, 18 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Doru Tătar este un inginer constructor ieşean, care şi-a dedicat viaţa profesională cercetării şi inovării în domeniul metalurgic. Invenţiile sale au fost aplicate cu succes în combinatul siderurgic de la Galaţi şi în alte combinate cu furnale din ţară şi de pe glob, brevetele fiindu-i recunoscute deopotrivă de târgurile internaţionale de inventică şi de marile economii ale lumii. Cu banii obţinuţi de pe urma activităţii de cercetare a văzut aproape întreg mapamondul ...

Inginerul care a adus repartitoarele în Galaţi: „Patru factori umflă facturile la încălzire”

Luni, 16 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Costurile încălzirii unui apartament cresc exponenţial dacă echilibrarea hidraulică a blocului nu a fost realizată, dacă inventarierea termică nu a fost făcută corect, dacă subsolul nu a fost izolat şi dacă citirea repartitoarelor nu este precisă şi la timp * După Revelion, când au fost emise primele facturi la încălzire din această iarnă, pentru luna noiembrie, zeci de gălăţeni au sunat la redacţie şi s-au plâns de sumele imense calculate de firmele care se ocupă ...

Primăria Tg. Bujor nu mai are unde duce gunoiul!

Marți, 17 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria oraşului Târgu Bujor a fost amendată, zilele trecute, de Garda de Mediu, cu 40.000 de lei, după ce comisarii instituţiei au descoperit câteva tone de gunoaie aruncate la întâmplare, pe raza localităţii. Primarul Ştefan Arfire nu se ascunde după cireş şi recunoaşte că era o cantitate de deşeuri egală cu cea care ar încăpea într-o maşină de gunoi. Un asemenea utilaj poate încărca circa zece tone de resturi. Gunoaiele nu au fost, însă, aruncate aiurea de dragul ...
Pagina 50 din 99