Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
O fetiţă de numai doi ani şi opt luni din satul Tălpigi a avut parte de un sfârşit cumplit. Se juca afară, în timp ce părinţii ei trebăluiau prin curte şi a căzut în haznaua neacoperită a unor vecini. Au reuşit să o scoată şi au sunat de urgenţă la Salvare. "Ne-am deplasat acolo, i-am acordat primul ajutor, apoi am adus-o la Spitalul Judeţean, unde i s-au făcut aspiraţii. Cum starea ei era destul de gravă, am transportat-o la Bucureşti, dar din nefericire, tocmai când ...
Fundaţia „Inimă de Copil”, împreună cu Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi din România, organizează astăzi, începând cu ora 9,00, workshop-ul cu tema „Autismul dincolo de copilărie”. Evenimentul va avea loc la sediul organizaţiei de pe strada Furnaliştilor, nr. 24, din Micro 20. Workshop-ul „Autismul dincolo de copilărie” se adresează în special părinţilor care au copii ce suferă de autism, dar şi specialiştilor din domeniu. Participarea este gratuită ...
Când lumea vorbeşte despre dependenţa de smartphone, ne dăm ochii peste cap şi continuăm să derulăm absenţi pe pagina de Facebook. Cu toate astea, această dependenţă este cât se poate de reală, iar un nou studiu arată cât de departe am fi în stare să mergem pentru că telefonul să fie mereu în preajma noastră. Un experiment, în cadrul căruia participanţii au fost rugaţi să clasifice, în ordinea importanţei, oamenii şi obiectele din viaţa lor, a arătat că mulţi ...
Copiii care petrec mai mult timp cu taţii lor au un IQ mai mare
Sâmbătă, 11 Iunie 2016 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Copii care petrec mult timp alături de taţii lor au un IQ mai mare potrivit unui studiu realizat de academicienii de la Universitatea din Newcastle, informează The Telegraph. Implicarea serioasă a tatălui în viaţa copilului îi poate îmbunătăţii şansele de a avea o carieră mai bună, se mai arată în studiu. De asemenea, academicienii au descoperit că taţii se implică, de obicei, mai mult în viaţa fiilor lor, decât în viaţa fiicelor. Cercetătorii au avertizat că nu este ...
Job-uri în administraţie/ Primăria şi Prefectura fac angajări
Sâmbătă, 11 Iunie 2016 13:00 | Publicat în CARIERE
Gălăţenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă în sistemul bugetar îşi pot încerca norocul la concursul organizat de Primăria Galaţi pentru ocuparea funcţiei publice de conducere, vacantă, de şef serviciu din cadrul Serviciului Juridic şi Legalitate. Proba scrisă va avea loc pe data de 4 iulie. Până atunci însă trebuie să vă înscrieţi! Mai multe detalii, la telefon 0236/307.713.
Angajări face, din nou, şi Prefectura Galaţi. Instituţia Prefectului organizează concu ...
Anul 1866. Cum s-a născut Prima Constituție a României
Sâmbătă, 11 Iunie 2016 12:00 | Publicat în CULTURA
Constituţia de la 1866 este primul document de acest tip elaborat în România într-o formă coerentă, unitară. Făuritorii şi-au propus să creeze un spaţiu juridic contextului de modernizare. În primul articol se vorbea despre România, care era la 1866 o realitate inexistentă. Din punct de vedere al dreptului internaţional, denumirea de România nu exista, statul se numea ”Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti”, titulatură stabilită în 1858, la Convenţia de ...
O întâlnire puţin obişnuită şi o “doamnă Trandafir”/ După 44 de ani, la “Fabrica de învăţătoare” gălăţeană
Sâmbătă, 11 Iunie 2016 12:00 | Publicat în SOCIETATE
„Dragele mele eleve de demult” – aşa li s-a adresat diriginta promoţiei 1972 de învăţătoare edcucate la Liceul Pedagogic, acum Colegiul Naţional „Costache Negri”, profesoara Maria Gheorghe, după o despărţire de „numai” 44 de ani! Diriginta, care a fost, pentru câţiva ani, chiar directoarea “Liceului Pedagogic”, ne-a vorbit, într-o clasă a Colegiului, despre “o generaţie ce nu trebuie uitată niciodată! O generaţie de sacrificiu, care a fost pregătită în ...
O ALTFEL DE CĂLĂTORIE: Cu BALONUL peste Cappadocia
Sâmbătă, 11 Iunie 2016 11:00 | Publicat în TURISM
O vacanţă cum se cade: o călătorie cu balonul cu aer cald în zori, o drumeţie printre roci vulcanice sculptate de natură, simetric, în forme cam bizare, o vizită într-unul dintre cele mai frumoase situri din patrimoniul UNESCO şi o coborâre de trei etaje în măruntaiele de piatră ale Cappadociei.
Trezirea se face în toiul nopţii, la 3.30. Peste o oră este plecarea spre punctul de „decolare“, cu un microbuz al firmei care organizează zborul cu balonul. Vine chiar la ora sta ...
CATEDRA. Ziua Italiei sărbătorită de elevii de la "Racoviţă"
Sâmbătă, 11 Iunie 2016 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă" a sărbătorit Ziua Naţională a Italiei alături de membrii Comunităţii italiene RO.AS.IT, filiala Galaţi printr-un spectacol intitulat sugestiv „La vita e bella!”. De organizarea evenimentului s-au ocupat profesor de discipline socio-umane Bogdan Silion şi profesoarele Mariana Constantin şi Aura Cozmaciuc, cu sprijinul doamnei directoare Delia Humelnicu şi a doamnei directoare-adjuncte Corina Rotaru. Aceasta din urmă este şi manager al Proiect ...
"A fost odată ca niciodată". Aşa începe orice poveste de dragoste, dar, din păcate, nu de fiecare dată povestea se încheie cu „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Soţii Toma ne arată că şi în era tehnologiei există oameni care se iubesc de 50 de ani.
În urmă cu 50 de ani şi-au jurat dragoste pe viaţă şi până acum au reuşit să-şi respecte promisiunea. Soţii au sărbătorit nunta de aur, alături de copii şi alte rude, în urmă cu doar o lună.
...