„Dragele mele eleve de demult” – aşa li s-a adresat diriginta promoţiei 1972 de învăţătoare edcucate la Liceul Pedagogic, acum Colegiul Naţional „Costache Negri”, profesoara Maria Gheorghe, după o despărţire de „numai” 44 de ani! Diriginta, care a fost, pentru câţiva ani, chiar directoarea “Liceului Pedagogic”, ne-a vorbit, într-o clasă a Colegiului, despre “o generaţie ce nu trebuie uitată niciodată! O generaţie de sacrificiu, care a fost pregătită în condiţii vitrege”. Absolventele au condus grădiniţe, au ajuns chiar directoare, a spus, emoţionată, diriginta, octogenara la fel de severă şi la fel de iubită şi acum, ca şi atunci când, tânără profesoară, inspira „rafinament, avea o conduită impecabilă ”, după cum îşi amintea una dintre eleve. Cinci ani au învăţat în sălile cu tavan înalt şi bănci lungi, mănăstireşti, nerabatabile. Pe atunci, tabla era neagră; acum, remarcam tablele… albe din clasă. Pe atunci, „careul” elevilor, unde se anunţau lucruri importante, se marca sau sărbătorea ceva, dar erau şi „judecaţi” elevii cu oarece abateri (minore, după răbdarea vremurilor de azi…), se desfăşura în curţile interioare, grave precum locul de plimbare al deţinuţilor; astăzi, fire de iarbă se iţesc din careurile pustii…Era vremea „celor şapte ani de acasă” – acum, nici şase, cu mai bune şi mai rele, dar sigur ALTFEL…
Elevele au invocat cu căldură vremurile studiului. Fosta elevă Mariana Burciuc a rostit o alocuţiune: “Liceul Pedagogic reprezintă un reper important în formarea nu numai ca dascăli, ci şi ca oameni.”
Apoi, un moment de reculegere pentru cele patru colege plecate în lumea de Dincolo. Întâlnirea avea loc chiar de Înălţare, şi fiecare a primit cozonac şi ouă roşii, s-a făcut şi un schimb de mici daruri simbolice între fosta dirigintă şi fostele eleve. Dna Argentina Popa, care îşi serba ziua chiar acum, a fost copleşită de flori şi îmbrăţişări de către colegele sale (foto 3). Născută tot de Înălţare, fiica uneia dintre doamne urma să sărbătorească acum 40 de ani de viaţă… „Pe foarte puţine v-am recunoscut ”, le-a mărturisit diriginta doamnelor împlinite, cândva nişte copiliţe firave.
Vremuri cu matricola obligatorie, bentiţă şi fără tocuri…
Dna Aurica Rusu, venită acum de la Focşani, „motorul” organizării întâlnirii (a contribuit şi facebook-ul) mi-a povestit despre regimul sever, cu controlul matricolelor, uniformele sobre, fără adausuri, părul îngrijit, netapat!, dar şi lecţiile predate cu suflet, spre neuitare, lecţiile de viaţă, de morală, învăţată de la această variantă feminină a domnului Trandafir… „Doar câteva erau din mediul urban, şi diriginta noastră ne învăţa, după cum scrie la manual, bunele maniere. Comportare, igienă, totul de la dânsa am învăţat. Nu era ceva trecut în programă… Era şi exigentă: la ora de Română trebuia să fii pregătită! Altfel, era ruşine. Şi nu erai iertat! Am copii care au trecut prin toate formele de învăţământ – liceu, facultate – dar n-au întâlnit aşa exigenţă cum a fost la noi!”
Directoare cu inimă şi fără adjunct
În anii ´80 profesorii erau sobri, într-o societare cuminţită, într-un regim poliţienesc, dar şi cu educaţie patriarhală, în familii în care multe mămici era casnice. „Am avut zeci de generaţii. Sunt din ´59 în Galaţi”, mi-a spus diriginta. Născută la Iveşti, cu liceul la Tecuci, apoi Liceul Pedagogic gălăţean, a ieşit învăţătoare. A urmat însă facultatea la Iaşi (unde putea rămâne la Institutul de Istorie şi Folclor, dar a preferat Galaţiul, a predat Româna, inclusiv la L.V.A.). A ajuns şi la Liceul Pedagogic: “Am fost director aici, patru ani, din 1981. Singură, fără adjunct – n-a fost uşor!!” Dacă azi suferă cu inima, se datorează încercărilor de atunci. De pildă, nu a concediat femeile de serviciu, cum se cerea, riscând să fie pedepsită rău. A sfătuit-o fratele, jurist şi economist – a învăţat-o să se strecoare printre legile dure.
Foamea: nu era…nici tei pentru ceai – în „Oraşul teilor”!
Dna Gheorghe are un fiu. Medic, ca şi tatăl său, fostul director al Spitalului de Pediatrie, stins de zece ani. Profesia şi funcţia soţului a ajutat-o să se descurce mai bine pe directoare în sărăcia anilor ´80, când trebuia să găsească materie primă pentru cantina Liceului, care avea şi internat. “Nu se găsea, de exemplu, nici ceapă. Nici tei pentru ceai nu se găsea atunci. Cât alergam pentru tei, deşi oraşul nostru e „oraşul teilor!” Era frig, elevele învăţau cu mănuşi, în internat le era greu. Cum eram soţia medicului Gheorghe, aveam un atu în plus şi astfel făceam rost de carne pentru cantină. Mă duceam personal în piaţă.” Şi punea bani din buzunar pentru “atenţiile” date vânzătorilor ca să dea marfă pe sub mână.
Cu clasa la... restaurant
Le-a învăţat pe fetele de ţară cu oraşul. Unele îşi lăsau, respectuoase, sandalele şi pantofii lângă bancă, precum acasă, pe prispă. Le-a învăţat bunele maniere. Le-a dus şi la restaurant, la Bucureşti, numai ca să înveţe pe viu cum trebuie folosite tacâmurile. „Aşa a început educaţia”. Şi cu exemplul, copiat, de a vorbi, de a se îmbrăca, de a se purta: “Ele spun că m-au urmat într-un fel…” A fost drastică – „nu se auzea musca în clasă”, dar n-a fost o domnişoară Cucu, deşi existau şi astfel de dascăli. Zice că nu a lăsat repetente, doar corijente. Elevele luau premii la olimpiade.
De la dirijatul corului la icoane, episcopul Irineu şi… Fuego
A făcut şi teatru de păpuşi, cu care au primit Premiul I la Cântarea României, pe ţară. Fire artistică, la 19 ani condusese şi corul de sindicatului din înăţământ din raionul Lieşti – 60 de învăţători, educatoare, profesori. Tot atunci, un cor bărbătesc era condus, pe ascuns, de un preot, religia fiind prohibită. Acum pictează, pregăteşte o expoziţie. A mai avut una, la Centrul Cultural “Dunărea de Jos”. A dăruit icoane pictate de dumneaei spitalelor (ba şi asistentelor care au ajutat-o). Dar şi episcopului Irineu, la Alba Iulia, când prelatul împlinea 60 de ani. În drum spre biserică, l-a întâlnit anul acesta, în faţa Teatrului Muzical, pe Fuego. I-a dăruit o icoană, dar artistul, încântat, a ţinut să ofere şi el 500 lei, pentru achiziţia de culori.
Confirmare prin elevi
Un elev a recunoscut-o în staţie şi adus-o cu maşina la întâlnire. Doamna nu-l mai ţinea minte, căci a avut mulţi, la multe şcoli, şi mulţi au ajuns “mari”! De pildă, prof. univ. Ion Dafinoiu, decanul Facultăţii de Psihologie de la Universitatea „Cuza” din Iaşi, un specialist în hipnoză care l-a tratat şi pe Nichita Stănescu (aflu asta prin Florin Puşcaş, din stiripesurse.ro), a fost unul dintre elevii săi – şef de promoţie. Fănuş Neagu nu i-a fost elev, dar tot la noi a învăţat, se mândreşte profesoara.
Am întrerupt discuţia pentru obligatoria poză de grup. „Această întâlnire ne-a întinerit puţin”, remarca o participantă. Eleva de serviciu, din generaţia actuală de la "C. Negri" a rămas uluită să descopere că doamna din uşă era chiar fosta directoare, care depăna amintiri în beneficiul reporterului. Şi al dumneavoastră, cititorii fideli.
