370 de gălățeni, ”vindecați” în doar 24 de ore, după ce s-au actualizat bazele de date

370 de gălățeni, ”vindecați” în doar 24 de ore, după ce s-au actualizat bazele de date
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Numărul gălățenilor infectați cu coronavirus crește de la o zi la alta. În ultimele 24 de ore, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a primit 36 de rezultate pozitive la testrele efectuate pentru depistarea Covid-19. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 2.279. Dintre persoanele infectate, 1.567 de pacienți au fost declarați vindecați. Numărul pacienților declarați vindecați a crescut brusc, în ultimele 24 de ore fiind raportate 370 de astfel de cazuri.

Însănătoșirile nu au avut loc peste noapte și nici nu s-a descoperit la Galați vreun medicament minune. Diferența mare de cazuri declarate vindecate în ultimele 24 de ore vine din faptul că Direcția de Sănătate Publică a reactualizat, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020, baza de date cu privire la pacienții infectați cu coronavirus. Mai exact, este vorba despre pacienții asimptomatici externați la 10 zile de la confirmare, dar și despre pacienții care au refuzat internarea sau s-au externat la cerere, în cele trei săptămâni de vid legislativ. Astfel, în cele trei săptămâni în care autoritățile au avut mâinile legate, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional ordinul prin care românii infectați cu coronavirus ar fi trebuit să stea internați în spitale, chiar dacă erau asimptomatici, sute de persoane au dispărut din scripte. Acum, pentru că există o lege care să le permită acest lucru, inspectorii sanitari sunt nevoiți să reia verificarea tuturor pacienților.

Partea bună este că direcțiile de sănătate publică au primit o gură de oxigen prin suplimentarea personalului. "Direcțiile de Sănătate Publică au beneficiat în ultimele zile de detașări de la personalul medicinei școlare. Vorbim atât de asistenți medicali, cât și de medici, care au fost detașați pentru a ajuta la anchetele epidemiologice și pentru evaluarea celor care au primit avize de izolare la domiciliu", a explicat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, în timpul vizitei efectuate luni la Galați.

Din păcate, o dată cu creșterea numărului de vindecați, a crescut și numărul deceselor printre pacienții pozitivi la coronavirus. În ultimele 24 de ore, la Galați, au fost înregistrate trei decese, numărul total ajungând acum la 123.

Datele oficiale arată și faptul că în spitalele din Galați sunt internate 258 de persoane, șapte dintre acestea fiind la terapie intensivă.

Trebuie precizat că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului nostru, au fost efectuate 19.237 de teste pentru depistarea coronavirusului, 291 dintre ele fiind făcute în ultimele 24 de ore.

Citit 8299 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.