„Modern Movie Festival” continuă! Ce FILME putem vedea în următoarele zile

„Modern Movie Festival” continuă! Ce FILME putem vedea în următoarele zile
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Începută miercuri, cea de-a şasea ediţie a „Modern Movie Festival”, festival de film organizat de Centrul Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi, în colaborare cu Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România şi Centrul Naţional al Cinematografiei, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, se va închide duminică, 2 august, după cinci seri (de la ora 21,00, când este mai răcoare şi destul de întuneric pentru proiecţie) de film artistic românesc şi străin, precedate de filme documentare sau de ficţiune studenţeşti, premiate. Un total de nouă pelicule.

După ce, ieri, gălăţenii au putut viziona răscolitorul film documentar „Cuibul de cuci”, regizat de Cătălin Apostol, şi un film distins cu Globul de aur, „Grand Budapest Hotel”, în regia lui Wes Anderson, festivalul continuă tot mai animat.

Azi, vestiţii "Pinguini din Madagascar"

Astăzi, de la ora 21,00, prima jumătate de oră va fi rezervată filmului documentar românesc. „Pelicula”, realizat de studentul Andrei Cotarcea.

Urmează un desen animat de mare-mare succes, de acţiune, cu mult umor, personaje haioase, surprize: filmul de animaţie de lung metraj american „Pinguinii din Madagascar”, care urmează filmului de impact, nu numai la prichindei, „Madagascar”. Skipper-şeful („skipper” înseamnă „comandant” în engleză), Kowalski cel deştept, Rico cel nesăbuit şi Private mezinul sunt pinguini-spioni, care vor acţiona sub acoperire, departe de zăpezile de acasă, tocmai în fierbintea Africă. Pentru a salva lumea, aşa cum trebuie, din ghearele maleficului doctor Octavius Brine, agenţii de elită cu pene colaborează cu organizaţia secretă „Vântul din Nord”, al cărei frumuşel şef răguşit se numeşte chiar Agent Secret (vocea, care susţine şi documentare la National Geographic, este cea a actorului britanic de teatru, film şi televiziune, foarte premiat, Benedict Cumberbatch, comandor al Ordinului British Empire - revista „Time” l-a inclus în categoria celor mai influenţi oameni ai lumii). Înaintea turnării filmului, succesul a fost asigurat de un serial american de desene animate, realizat pe computer, cu savuroasele personaje antarctice.

Mâine, un thriller cu Ben Affleck

Sâmbătă, 1 august, de la ora 21,00, vom urmări scurt metrajul artistic „În căutarea lui Dumnezeu”, în regia lui Sebastian Chelu.

Va urma thrillerul american „Gone Girl” (adică „Fata dispărută”), o producţie proaspătă (2014), având la bază romanul lui Gillian Flynn: şi rareori adaptările unor romane nu se bucură de succes! Filmul a obţinut, de altfel, patru nominalizări la Globul de Aur (inclusiv pentru „cel mai bun regizor”, pentru David Fincher) şi „cea mai bună actriţă într-o dramă” pentru englezoaica Rosamund Pike, care în 2005 juca şi în filmul „Mândrie şi prejudecată”, iar pentru rolul din filmul prezentat la Galaţi a fost nominalizată la aceeaşi categorie şi la Oscar, la Premiile BAFTA şi Screen Actors Guild Award. În rolul principal masculin joacă americanul Ben Affleck, remarcat (şi premiat cu Oscar) în celebrul film „Good Will Hunting”, la care a fost şi coscenarist. El a jucat, printre altele, şi în în superbul „Shakespeare in love”, pe textul dramaturgului Tom Stoppard, şi în controversatul „Dogma”.

Subiectul, pe scurt: o căsnicie fericită, banală, este spulberată misterios după cinci ani, când soţul (Ben Affleck) se trezeşte că soţia sa (Rosamund Pike) dispare pur şi simplu, poliţia bănuindu-l pe el de crimă. Ajutat doar de sora sa vitregă, el încearcă să-şi dovedească nevinovăţia.

Duminică românească: Diaconu, Vişan, Vasilescu

Duminică, 2 august, tot de la ora 21,00, va rula scurt metrajul artistic „Kandy - ciocolata de lux cu gust de femeie", o comedie despre relaţia de cuplu, regizată de Mariana Pachis. În distribuţie: Raluca Guzlicov, Claudia Motea şi Adrian Enache.

Urmează… „râsu´plânsu´”, într-un film românesc contemporan: „Doar cu buletinul, la Paris”, „o satiră la adresa societăţii româneşti”, cu haz şi necaz despre speranţe iluzorii, naivitate, furie, dezamăgire, într-o Românie actuală, în care profu´ de franceză (Mircea Diaconu) care ţine ore de sport, suplineşte istoria la Ciorogârla şi visează să meargă la Paris. Joacă şi alţi actori redutabili, precum Dorel Vişan sau Răzvan Vasilescu. Regia: Şerban Marinescu, autor al peliculei „Ticăloşii” (2007), unde, alături de Vişan, jucau Horaţiu Mălăiele şi regretatul Ştefan Iordahe. Autor, printre altele, al dramaticului „Cel mai iubit dintre pământeni” şi, înainte de Revoluţie, al superbelor drame „Domnişoara Aurica” şi „Moara lui Călifar”.

Aici se încheie ediţia din acest an a unui festival devenit tradiţional, care atrage zilnic peste o mie de spectatori, într-un oraş fără cinematograf...        

Citit 7692 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 10:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.