Societăţile gălăţene de pe lista ANAF. Firmele locale cu DATORII LA STAT
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”

Societăţile gălăţene de pe lista ANAF. Firmele locale cu DATORII LA STAT
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Oamenii de afaceri spun că fie au plătit, fie datoriile nu sunt reale, fie vor plăti când vor putea, în condiţiile în care statul nu-i sprijină deloc, iar afacerile merg greu


De ani buni, Fiscul îi tot ameninţa pe oamenii de afaceri că le publică datoriile pe care nu şi le-au achitat către bugetul de stat. Asta, în ideea că, măcar de ruşine, tot vor plăti până la urmă. Probabil tocmai de aici i s-a tras deja celebrei liste şi numele de "lista ruşinii". Într-un final, după atâtea ameninţări, iată că Fiscul s-a ţinut de cuvânt. Pe site-ul Guvernului, au apărut, săptămâna trecută, două liste: una cu datoriile marilor contribuabili şi o alta cu datoriile contribuabililor mijlocii. Per total, sunt 2.672 de datornici. Pe ambele liste se găsesc şi societăţi din Galaţi. Iată care sunt acestea, ce datorii au şi ce spun parte dintre oamenii de afaceri gălăţeni care au încă de dat bani la stat.

Marii datornici... au plătit între timp

Singura societate gălăţeană pe care am găsit-o pe lista marilor datornici era Anghel NG SRL, administrată de omul de afaceri Gheorghe Anghel. Societatea are ca obiect de activitate comercializarea de benzină, motorină şi deşeuri din fier. Datoriile, din datele ANAF, se ridicau la 1.371.168 de lei. Potrivit celor mai recente raportări publicate de Finanţe, Anghel NG SRL înregistra o cifră de afaceri de 335.687.370 de lei şi o pierdere de 136.410 lei.

"Noi ne-am plătit datoriile, aşa cum o facem întotdeauna. A fost doar o chestiune de compensări, care s-a făcut ceva mai greu. Veţi vedea că, luni dimineaţă (astăzi - n.r.), societatea noastră va figura ca având datoriile achitate", a precizat Gheorghe Anghel, managerul societăţii, contactat telefonic de "Viaţa liberă"

Printre datornicii mari cu datorii neachitate către stat figura şi ArcelorMittal Tubular Products, cu o sumă neachitată de 871.153 de lei. Nu era nicio menţiune legată de Galaţi, dar ştim că societatea are activitate şi la noi. Country communicatorul ArcellorMittal România, Dorian Dumitrescu, a declarat că Tubular Products Galaţi şi Iaşi nu înregistrează datorii fiscale către stat.

Greutăţile din piaţă întârzie plăţile către stat

Profiland Steel SRL, firma omului de afaceri gălăţean Andrei Lişinschi, figura pe lista datornicilor cu datorii la buget de peste 14.500.000 de lei. Întrebat dacă aceste datorii sunt reale, omul de afaceri a declarat: "Sunt şi datorii reale, şi datorii nereale. Problema, în cazul nostru, este legislaţia, care nu susţine deloc producţia românească. De asta produsele metalugice se vând, în ţară, cu 40 la sută mai scump decât în afară. Pentru multinaţionale s-a găsit susţinere. Vorbesc de Dacia, spre exemplu. Când s-a cumpărat Combinatul, nu s-a plătit TVA şi nici taxe vamale vreo cinci ani. Dar să fi fost o companie românească, cu capital integral românesc, pe care statul să o fi susţinut? Eu n-am auzit de aşa ceva. Dacă o să căutaţi o companie metalugică românească, o să găsiţi, probabil, una pe la muzeu. Bun, mai suntem noi, care figurăm pe lista ANAF ca datornici… probabil tot la muzeu vom ajunge, din cauză că acesta este interesul în România. Mai sună câte un ziarist, din când în când, să mă întrebe de ce nu plătim la stat. Dar un prefect sau vreun alt reprezentant al statului, să fi venit aici, la fabrică, să mă întrebe de ce acum trei ani aveam o mie de angajaţi, iar astăzi nu mai avem? N-o să vedeţi aşa ceva", a declarat Andrei Lişinschi.

Pe lista datornicilor, tot la categoria contribuabili mijlocii, mai figurează şi Cozamin SRL, cu peste 240.000 de lei de plată. Contactat telefonic, omul de afaceri Costică Caloian a precizat, iniţial, că dacă tot e statul român atât de nemulţumit, poate că ar trebui să îşi închidă firma şi să nu mai producă nimic. Întrebat însă de ce s-au acumulat datorii şi dacă le va plăti, omul de afaceri a precizat: "Nu ştiu nimic despre listă. Sunt plecat din ţară vreo săptămână. Vorbim când revin".

Gamacris SRL ar avea de dat către stat, potrivit ANAF, peste 150.000 de lei. Cum s-a ajuns aici? Ne-a spus managerul firmei, Gabriel Simion. "Au fost probleme serioase, mai ales pe piaţa franzelei, unde s-a făcut dumping masiv. Apoi, creşterea salariului minim va avea, după părerea mea, impact negativ asupra investitorului, mai ales că nu cred că va atrage după sine un randament mai ridicat al muncii. Te gândeşti că un om mai bine plătit va munci mai bine… dar în realitate nu este tot timpul aşa. Avem combustibil mai scump ca în UE, utilităţile sunt la preţul celor din UE, avantajul nostru era o mână de lucru mai ieftină. Dacă nici aceasta nu mai există, cum mai poţi face export, spre exemplu? Bine, datoriile le vom plăti. Dacă vor mai apărea sau nu probleme? În condiţiile astea, eu sunt de părere că vor mai apărea", a declarat Gabriel Simion.

Şi Dunărea SA, societatea administrată de omul de afaceri Sandu Traian, ar avea de dat către stat 65.690 de lei. Cum aşa? "La momentul acesta, ne judecăm pentru aceşti bani. Procesul este pe rol şi rămânem să vedem ce va decide instanţa. Întrebarea mea este, dacă vom câştiga noi, ce va face ANAF? Îşi va cere scuze pentru că ne-a inclus pe o listă a datornicilor, cu toate că nu era cazul? Slabe şanse, mă gândesc!"; a spus omul de afaceri.

Tot potrivit listei, Iricad SRL ar avea de plată, către stat, 137.523 de lei. Managerul Alexandru Daniel Irimia nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aceste datorii. Mai aveau datorii, conform datelor din listă, Zorba SRL (97.002 lei), administrată de Traian Mihalache, şi Arcon AG SA (168.425 de lei), administrată de Dumitru Cătălin Petrea.

Citit 10685 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 12:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.