"Noul centru, cu buruieni cât casa". Cartierul Ţiglina II, sufocat de vegetaţie, garaje şi gropi (FOTO)

"Noul centru, cu buruieni cât casa". Cartierul Ţiglina II, sufocat de vegetaţie, garaje şi gropi (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

La chioşcul de pe strada Constructorilor, din cartierul Ţiglina II, nu am mai fost de un an, şi recunosc că mă aşteptam să văd ceva schimbări. Am dat, însă, de aceleaşi trotuare crăpate, de acelaşi asfalt plin de gropi şi de aceleaşi parcări supraaglomerate, semn că autorităţile încă nu au ochi pentru această zonă.

La întâlnirea cu cititorii au venit mai mulţi cetăţeni, cu probleme diverse. Puse cap la cap, însă, toate sesizările celor din zonă converg asupra unui adevăr absolut, enunţat de altfel chiar de unul dintre ei. "Primăria nu vede, domnule. Şi dacă vede, nu îi pasă. Altfel nu îmi explic cum se poate ca un cartier care este, teoretic, noul centru al Galaţiului, să arate în halul ăsta. Buruienile sunt cât un stat de om, nu le-a tuns nimeni. Parcările, dacă astea pot fi numite parcări, sunt supraaglomerate, iar seara numai cei norocoşi mai găsesc un loc unde să îşi lase maşina. Garajele ne încurcă, gropile ne pun piedici", ne-a explicat Georgian Silvestru, un cetăţean de 78 de ani.

Dezvoltarea, lăsată pe mai târziu

Nemulţumiţi de lipsa de interes a autorităţilor, oamenii ameninţă chiar să ia lucrurile în propriile mâini. "Este o groapă aici, vizavi de chioşcul "Vieţii libere", veche de patru ani şi jumătate. La fiecare ploaie, se strânge apa. Am făcut petiţii, am trimis scrisori la Primărie, nu s-a mişcat nimic. Mă gândesc serios să iau un pickhammer, să fac un şanţ, ca să nu mai poată intra nimeni şi apoi să vedem dacă Primăria se mişcă. Îmi asum amenda", a exclamat un cetăţean, nervos pe lipsa de acţiune a municipalităţii.

De altfel, lipsa de interes a autorităţilor a fost blamată şi de alţi cetăţeni. "Cum este posibil ca Primăria să nu ia nicio măsură în privinţa parcărilor? Oamenii îşi lasă maşina pe spaţiile verzi, de nu mai ai loc să arunci un ac în cartier. E normal aşa ceva? Sunt garaje, să le dărâme şi să facă parcare. Ce atâta treabă? Era vorba că se inventariază locurile de parcare şi vom fi puşi la plată. Ce să plătim? Două dungi trase peste un petic de iarbă?", ne-a spus şi Dorian Andrei, un bărbat de 45 de ani.

Cine tunde iarba crescută fără control

Una dintre întrebările pe care cetăţenii veniţi la întâlnirea cu ziariştii ni le-au adresat a fost legată de iarba din cartier, crescută fără control. "Am văzut că prin alte cartiere au început deja să tundă vegetaţia, să intre cu motocoasele. La noi când se face asta? Sunt căpuşe şi alte gângănii care se ascund prin iarba asta înaltă. Toată operaţiunea asta trebuia făcută acum câteva săptămâni, nu acum", ne-a mai spus domnul Silvestru.

De altfel, spun cetăţenii, nici dezinsecţia nu a fost făcută cum trebuie. "Acum vreo două zile, am văzut un domn de la Ecosal care împrăştia o substanţă prin vegetaţia asta, pentru dezinsecţie, aparent. Dar a plouat, ce efect are substanţa aia? Muncă de mântuială, bani cheltuiţi aiurea", a încheiat bărbatul.

Maşini abandonate, în multe zone din cartier

Una dintre cele mai vechi probleme ale cartierului a rămas cea a maşinilor abandonate, prezente în toate parcările. De la Dacii la maşini ceva mai noi, fiecare este un monument de rugină, de care cei mai mulţi ar vrea neapărat să scape. "Unele dintre ele sunt epave. Oare toţi oamenii chiar plătesc impozite pentru ele? Pentru nişte fiare ruginite? Cred că ar lua nişte bani pe ele la fier vechi, de ce nu le duc?", ne-a întrebat o doamnă.

Curăţenia cartierului, între educaţia oamenilor şi implicarea autorităţilor

În tot cartierul, am văzut, răsfirate, gunoaie de tot felul. Dacă în zona containerelor este curăţenie, nu acelaşi lucru se poate spune despre zona dintre garaje, despre spaţiile verzi ori despre parcările dintre blocuri.

Deşi oamenii recunosc că este mizerie în cartier, niciunul nu arată cu degetul spre cei din jur, ci doar spre autorităţi. "Da, este mizerie, dar este pentru că Ecosalul nu îşi face treaba bine printre blocuri. La noi la bloc, spre exemplu, mătură femeia de serviciu în faţa blocului. Nu e domeniu public acolo?", ne-a întrebat un cetăţean.

Cine este vinovat

În discuţiile pe care le-am avut cu directorul Ecosal, Mirela Furtună, am ridicat această problemă, iar răspunsul a fost unul care s-ar putea să nu fie pe placul cetăţenilor. "Încercăm să stabilim, de comun acord cu Primăria şi cu asociaţiile de locatari, până unde este domeniul public şi până unde este arealul asociaţiei de locatari. Astfel, s-ar putea păstra mai bine curăţenia în anumite zone", ne declara directorul Serviciului Public Ecosal.

Oamenii ar vrea, însă, ca angajaţii serviciului de salubrizare să măture mai temeinic. "Sunt unii angajaţi care dau cu mătura în dorul lelii, cam aşa. Înţelegem toţi că salariile sunt mici, dar bănuiesc că, din moment ce lucrează la Ecosal, nu au avut altă alternativă, aşa că pot măcar să se prefacă că le pasă. Aşa mi s-ar părea mie normal", ne-a mai spus o doamnă.

Bunul simţ, pe cale de dispariţie

"Dacă nu sunt amendaţi cei care aruncă gunoaie, degeaba. Românul doar aşa se mai civilizează, prin amenzi. Uitaţi-vă la containere. Ecosalul vine să strângă gunoiul şi, în acelaşi timp, căutătorii în gunoaie scurmă prin containere. E normal?", ne-a întrebat Georgian Silvestru. Un astfel de caz am surprins şi noi, chiar vizavi de Liceul "Sf. Maria", unde un angajat Ecosal pregătea containerele pentru golire, în timp ce o femeie căuta de zor prin ele.

Gropile din jurul punctelor de colectare, un pericol

Pe una dintre străduţele din spatele chioşcului "Vieţii libere", am dat peste două gropi destul de mari, ambele descoperite, ambele în preajma aceluiaşi punct de colectare a gunoiului. Oamenii spun că au cerut Primăriei astuparea lor sau acoperirea cu plăci, pentru ca viaţa celor mici care se joacă în zonă să nu fie pusă în pericol. "Nu ni s-a dat niciun răspuns. Eu îi mai întreb pe cei de la Ecosal care vin să ia gunoiul, dacă urmează să se acopere gropile. Ştiţi ce îmi răspund? Nu ştiu, dom'le, eu duc gunoiul!", ne-a explicat un bărbat.

"Dacă aşteaptă cineva să se întâmple o tragedie, atunci în ce ţară trăim? Cum se poate ca Primăria să nu ia măsuri în acest caz? Acele gropi sunt, totuşi, periculoase", ne-a mai explicat o doamnă.

Într-adevăr, gropile au cam 1,5 metri adâncime şi o lăţime de cel puţin un metru. Dar cine să le acopere? 

Câinii, locuitori de vază ai cartierului

O problemă a întregului oraş, câinii maidanezi sunt parte din cartierul Ţiglina II. Aproape că nu există colţ de bloc unde să nu întâlneşti cel puţin un maidanez, care să doarmă la soare sau, după caz, să caute adăpost lângă un garaj sau o scară de bloc. Oamenii spun că s-au obişnuit cu situaţia, deşi o condamnă şi spun că nu e normală. "Un padoc mare ar fi foarte bun, pentru toţi. Plătim ecarisaj, normal ar fi să vedem şi rezultate", ne-a explicat o doamnă.

Se traversează prin locuri nepermise

Deşi pe strada Constructorilor sunt destule treceri de pietoni, mulţi cetăţeni aleg să traverseze prin locuri nepermise. Din grabă ori, pur şi simplu, din nepăsare, oamenii nu dau doi bani nici măcar pe prezenţa poliţiei în zonă. "Mă grăbesc, nu am timp să vă explic", ne-a expediat rapid o doamnă, pe care am surprins-o traversând ilegal. Şi, într-un oraş în care foarte multe dintre accidentele rutiere au loc tocmai din această cauză, ne întrebăm unde s-ar putea grăbi oamenii atât de tare.

Joi, venim la Maşniţă

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă în zona în care locuiesc. Astfel, joi, 18 mai, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din zona Maşniţă (intersecţia Siderurgiştilor cu Tecuci), pentru a ne spune care sunt principalele neplăceri pe care le întâmpinaţi în cartierul dumneavoastră şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia.

 

Citit 5855 ori Ultima modificare Luni, 15 Mai 2017 13:20

8 comentarii

  • postat de cetatean
    Luni, 15 Mai 2017 11:14
    muncitorii nu pot ingriji spatiile publice ptr. ca trebuie sa planteze panselute pe brailei.

    au fost scosi trandafirii, plante perene, ca sa se cheltuiasca mult si inutil pe flori anuale

    ajutoarele sociale nu sunt conditionate de efectuarea muncii in folosul comunitatii

    nu se astupa gropile din statia de bus din tiglina 2. de ce ?
    nu se face nimic
    2
    9
    Raportează
  • postat de julien
    Luni, 15 Mai 2017 10:23
    in micro 20 deja au inceput sa apara serpii.
    1
    10
    Raportează
  • postat de GL
    Luni, 15 Mai 2017 06:43
    Multe dintre locurile de parcare sunt ocupate de mașinile de serviciu cu care vin acasă locatarii. Ce face politia locala, stiu ca exista o hotarare locala unde se interzice acest lucru.
    Mai nou am vazut ca unii cu microbuze mai parcheaza si la PENNY
    0
    9
    Raportează
  • postat de basarab paltanea
    Luni, 15 Mai 2017 06:10
    interesant ! " sufocat de vegetatie.." , sa fie sufocat de garaje, sau de adepe sau cum ii cheama pe aia de taie copacii aiurea. titlul articolului este fortat....
    2
    5
    Raportează
  • postat de NEW
    Luni, 15 Mai 2017 06:08
    Un cartier impanzit de garaje, magazine din tabla, carciume langa liceu, gunoaie la tot pasul, masini abandonate, constructii neterminatate (scoala nr.10) de ani de zile si trotuare neasfaltate
    Asa arata cartierul din Tiglina II
    5
    7
    Raportează
  • postat de gipsy
    Luni, 15 Mai 2017 05:47
    O noua meserie aparuta in Galati-(vezi foto)
    Jmanglitor de Pet-uri.
    Codul CAEN....unic in tara

    Majoritatea containerelor ce colecteaza plastic, au fost devastate(rupte) de catre romi. Zilnic acestia golesc containerele cu o rapiditate de neimaginat.
    1
    8
    Raportează
  • postat de WW
    Luni, 15 Mai 2017 02:26
    Nu există bloc în Tiglina 2, unde să nu fie măcar o rabla abandonata în parcare.
    Strazile au mai fost asfaltate, in schimb trotuarele nu au mai fost asfaltate din anii 65
    2
    4
    Raportează
  • postat de un locatar al blocului E5
    Luni, 15 Mai 2017 01:46
    In Dacia alba din imagine, doarme un boschetar de ceva vreme. Omul si-a pus si antifurturi (lanturi cu lacatele) la usi si la portbagaj. In interiorul masinii se vad obiectele personale ale boschetarului. Masina este parcata in dreptul blocului B2. Atat Dacia 1300 cat si Oltcitul rosu, ocupa parcarea degeaba,
    2
    5
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.