Cod galben de caniculă şi centre de prim ajutor

Cod galben de caniculă şi centre de prim ajutor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Începând de mâine dimineaţă, de la ora 8,00, şi până joi seară, la ora 23,45, toată ţara va fi sub avertizare de Cod galben de caniculă. Astfel, în sud-estul Moldovei, Transilvaniei, Munteniei şi Dobrogei, precum şi în nordul şi estul Olteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35 şi 37 de grade Celsius. Conform meteorologilor, valul de căldură va persista şi la sfârşitul săptămânii.

Ca urmare a acestei atenţionări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Primăria municipiului Galaţi a organizat activitatea a opt centre de prim ajutor pentru caniculă, dotate cu aer condiţionat, apă potabilă şi pahare de unică folosinţă. Cele opt centre vor funcţiona în magazinul Market (incinta Winmarkt - fost Billa 4), magazinul Carrefour Potcoava de aur, magazinul Carrefour Micro 19, magazinul Supeco - Micro 39 C, Kaufland 2 - Micro 40, Galaţi Shopping City, Piaţa centrală - Hala Legume-Fructe şi în Ţiglina I - Hala Legume-Fructe.

Conform Primăriei, „asistenţa medicală la fiecare punct de prim ajutor va fi formată din doi asistenţi medicali angajaţi ai Serviciului de Asistenţă Medicală ai municipiului Galaţi, de luni până vineri, în intervalul orar 11,00 - 16,00, în zilele în care vor fi emise coduri de avertizare pentru caniculă”.

Citit 1698 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 20:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.