Sclavie la fermele şi stânele de lângă Galaţi

Sclavie la fermele şi stânele de lângă Galaţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Procurorii DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore  a inculpaţilor  Octavian-Marian Popov şi Nicolae-Ionuţ Popov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

Anchetatorii susţin că, în perioada 2015-2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale comune, la diferite intervale de timp, inculpaţii au recrutat, transportat, transferat, adăpostit  şi  primit cinci persoane vătămate majore, cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, prin inducere în eroare şi profitând de starea de vădită de vulnerabilitate a acestora.

Cercetările  efectuate în cauză au stabilit că inculpaţii  au recrutat de-a lungul timpului persoane cu o situaţie materială precară, din mediul rural, pe care, cu promisiunea unor condiţii de salarizare şi muncă normale, le-au exploatat prin supunerea la muncă la stâna/ferma proprietate şi, cu pretextul necesităţii recuperării unor pagube, nu le-au achitat drepturile salariale şi nu le-au acordat zile libere. „S-a reţinut că, după recrutare, odată realizat primul pas în aservirea victimelor, prin lăsarea acestora fără acte de identitate, inculpaţii Octavian-Marian Popov şi Nicolae-Ionuţ Popov se completau în reuşita activităţilor de aducere în stare de dependenţă a persoanelor vătămate. Astfel, ambii inculpaţi participau la acţiunile de intimidare a victimelor care încercau să fugă sau să reclame autorităţilor tratamentul la care sunt supuse, cu precizarea că, în mod majoritar, acţiunile de intimidare a victimelor prin agresare fizică era apanajul inculpatului Popov Nicolae-Ionuţ”, se arată într-un comunicat al DIICOT Galaţi.

Cei doi inculpaţi organizau în incinta fermei/stânei repartizarea forţei de muncă, la un efectiv de animale mult prea mare pentru puterea de muncă a victimelor traficate. Deşi, iniţial, pentru a putea convinge persoanele vătămate să vină să muncească la ei, inculpaţii le promiteau că nu vor avea grijă decât de ovine, că vor beneficia de salarii rezonabile (700 RON/lună), că vor primi patru zile libere pe lună, aceste promisiuni nu numai că erau uitate pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale dar dacă vreuna dintre victime îndrăznea să-şi ceară drepturile, inculpaţii le umileau şi le aplicau corecţii fizice.

Persoanele vătămate ajungeau să constate că administratorii fermei/stânei nu respectau normele legale privind salarizarea, sănătatea şi condiţiile de muncă, fiind cazaţi în locuri insalubre şi trăind la limita subzistenţei, nefiindu-le plătit salariul.

Atunci când îşi manifestau nemulţumirea sau solicitau întoarcerea la domiciliu, victimele se regăseau aservite prin datorii reale (distrugeri la fermă/stână, decesul unor animale din presupusa vină a ciobanilor, etc.) ori imaginare  iar uneori erau  ameninţate şi agresate, astfel că nu puteau decât să urmeze conduita impusă de traficanţi.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că inculpaţii exercitau agresiuni fizice şi psihice şi atunci când li se părea că persoanele vătămate nu depun destule eforturi pentru ca stâna/ferma „să meargă bine”, li se părea că închid oile prea devreme sau că sunt prea lente în activităţile desfăşurate, situaţii în care le loveau cu pumnii şi picioarele şi nu le lăsau să se odihnească suficient.

În cursul zilşei de joi, 19 octombrie, procurorii DIICOT au fost efectuate patru percheziţii domiciliare pe raza  comunei Vânători şi a municipiul Galaţi, ocazie cu care au fost ridicate bijuterii şi suma de 25.000 lei provenită din activitatea infracţională.

Cei doi inculpaţia u fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de vineria u fost duşi la Tribunalul galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  

Activităţile de urmărire penală au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, I.J.J. Galaţi, I.P.J. Galaţi, S.P.F. Galaţi şi A.N.I.T.P. Galaţi.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Citit 6853 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2023 11:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.