Vezi şi auzi cum se dilată secunda-ntr-astă Viaţă scurtă, iar Moartea stă-n Dispreţul Lumii şi-ar vrea să se îmbete turtă?   Să se îmbete şi să-(şi) uite rolul şi rostu-n Tot şi-n Toate, iar noi să-i dăm din Clipa Noastră oleacă de Eternitate?   Acum să gâtlănim, nu Mâine – mâine, aici, va fi Târziul, să-(mi) ia, să-(ţi) ia...întâia Vamă din cât ne mai ajunge Viul!   Acum, monşer – nu-ntr-altă Dată, căci altă Dată nu există – hai să ne de ...

O alee, două alei...o parcelă, două parcele...un mormânt, două morminte...însă nici vorbă, nici urmă de CEA PE CARE O CAUT! Cred că nea Batog o fi greşit cimitirul când a zis că a „depistat-o” într-acesta! Fiindcă, iată, întreb o doamnă care se reculege la cripta soţului dumneaei, şi-mi zice, printre lacrimi triste, dar şi comice, că nu a văzut şi nici n-a auzit de AŞA CEVA! Am zis „tragicomice” deoarece cocoana îmi surâde cu-n fel de „hai încoace, nu mai ba ...

Te-aştept să gâtlănim o şpârlă în prăvălie, la Zoica: aici e Alfa şi Omega – în rest, monşer, chiar nu-i Nimica!   Te-aştept să ne uităm în Sine ca-ntr-un pahar plin cu Tărie şi să uităm – pentru o Clipă – chiar tot ce-a a fost şi-o să mai fie!   Vezi tu, monşer, cum ceastă Viaţă se foloseşte doar o dată, iar Moartea ceea-i hrăpăreaţă de folosinţă-ndelungată?   Cum tot ce-a(m) fost (mai) înainte să-mi spui tu, mie – şi eu, ţie – va fi ...

Da, exact aşa mi-a şoptit epitropul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, nea Ion Emil Batog: „Am depistat-o în Cimitirul Sfântul Lazăr! Era prezentă la mai multe morminte, pe rând ori deodată! Arată foarte bine, dar pe mine nu mă atrage deloc, mie nu-mi place! E prea tânără pentru Structura mea! Şi, chiar de aş accepta-o, n-am timp şi vreme de pierdut cu delicateţea sa! Şi nici nu cred că o merit! Şi nici ea nu cred că mă merită! Suntem incompatibili! Deocamda ...

E mare cada. Parc-ar fi decadă. Înghit puţin. Rămân la suprafaţă. Nu am colac la mine, să mă scoată. O, evrica! Scot dopul! Sunt în viaţă!   Şi mă aşez pe margine-ntâmplării, în perspectiva Raţiunii Pure – vine pe Kant indiferenţa mării – logos docil şi murmur pe secure!   Manelele mă iau din gândurare. S-apropie pereţii. Ce albastră e altă Sferă!...Parcă văd cum sare, cu tot cu baie, plânsul, pe fereastră!   Aş vrea să am, măcar în cot, durere, ş ...

Au trecut exact cincizeci şi unu de ani de când o Caut prin toate cartierele cestui „oraş cumplit de negustori”, dar tot nu m-am învăţat minte, tot nu pot renunţa şi nu-mi pot refuza Visul! Visul a devenit material – un fel de casetă video, un fel de statuetă la purtător, un fel de talisman, de totem! Şi, cu cât timpul se petrece-n ireversibilitatea-i fatală, cu atât mai mult insist într-astă Căutare! Şi sunt sigur că am devenit dependent de Ea, că Ea a devenit SINE QU ...

Cică a fost O Dată cel mai mare Împărat, şi cică acest Împărat avea cea mai mare Împărată, şi cică, dacă nu ar fi fost, nu s-ar povesti în fiecare noapte şi în fiecare zi că el era Predicat, dar şi ea era Predicată, şi cică el n-a vrut să fie Subiect, şi ea n-a vrut să fie Subiectă măcar O Dată în toată Împărăţia lor cea mai mare şi lungă şi lată, fără impurităţi şi fără nici un defect!   Şi cică toţi supuşii lor erau fericiţi, însă îşi pu ...

Sigur că da! Uite-aşa stau pe marginea Horei şi urmăresc/analizez sobrietatea unui vals şi iureşul unei sârbe, eleganţa unui tangou şi clocotul unei ciulendre! Uite-aşa stau şi mă las mursecat de dilemă: să plec sau să nu plec? Uite-aşa se apropie seara...şi nu ştiu ce demon mă ţine ţeapăn în jurul „spectacolului” din ce în ce mai rar şi mai stins! Maria se eliberează din „strânsoarea” evenimentului şi mă pofteşte în ogradă, pe prispă, „să stăm de vor ...

Cântând în baie una-două Arii din Opere Uitate, jucărele aud pe sus, pe jos – minoritarii zic-toacă, pentru patrie, manele!   Majoritarii – nişte creieraşe cât nuca, stricţi analfabeţi de bază – trântesc meschin apucături abraşe, râgâie, zbiară, experimentează!   Într-un moment de mică supărare, calc pe săpun şi cad frumos, în cadă, iar apa face valuri, se dă mare – dar unde-i Arhimede, să mă vadă?!   E mare cada. Parc-ar fi decadă. Înghit puţin. ...

Sigur că da! Pe maidanul din faţa ogrăzii, taman începe frumos Hora de Paşti cu Fanfară şi fără Fanfaronadă, tocmită şi desfăşurată de flăcăii şi fetele satului...şi de toţi ţăranii acestor pământuri, osteniţi de corvoada zilnică, de griji şi de nevoi şi de Toate cele Date de Vroia lui Dumnezeu, pentru Îndeplinire!...Ieşim, dar eu nu mă „prind” în horă! Eu n-am învăţat să „joc”! Eu abia dacă am învăţat să mă uit şi să „mă Uit” în Sensuri ...