Te salut, Grigore, te salut/ din cealaltă margine de Prut,te salut şi-ţi spun ce se cuvine:/ să le fie ruşilor ruşine,ruşilor care vorbesc frumos/ şi mănâncă oameni de pe jos! Te salut, Grigore, nu te ştiu/ basarab închis într-un sicriu, te gândesc şi te visez aproape/ din cealaltă margine de ape,te citesc, te văd şi te ascult/ româneşte şi puţin mai mult! Te salut, Grigore...şi te spun/ mamei care doarme sub alun, mamei care-a zis că nu-i departe/ niciodată steaua ...

Da! Sigur că da! Gata, a ajuns la distanţă de-o mână întinsă! Palma ei dreaptă se aşează peste palma mea dreaptă! Apoi, una lângă alta! Apoi, mă ridic! Apoi, cu cea mai frumoasă flexiune vocală, rosteşte "bună ziua" şi "bine ai venit", zice "eu sunt Maria" şi "hai să intrăm în ogradă"! După ce ne aşezăm pe prispă, iarăşi o aud: "hai să ţi-o prezint pe mama mea, Ileana... dar şi pe surioara mea, Margareta... şi pe fratele meu, Gheorghe... şi pe sora mea, Camelia ...

Şi urc şi urc şi urc... şi gata.../ am ostenit şi mă opresc, mă uit în jururile toate:/ nu sunt ceresc nici pământesc, şi mi se face-nfricoşare,/ şi dau în lăcrămări de spaimă, şi-aud o voce abisală/ cum hohoteşte şi îngaimă ceva despre compasiune,/ despre minciună şi regret, ceva despre ireversibil,/ despre cum am putut să cred că voi ajunge până-n capăt,/ despre nimic şi despre tot, despre "era frumos şi bine/ să fii nevolnic şi apod, să stai pe marginea sec ...

Doamne, ce femeie frumoasă ai trimis în Calea Ochilor mei! Merit eu astfel de Alcătuire? Ce am făcut eu, Doamne, de mă tulburi cu această Splendoare? Oare nu cumva mi se pare? Oare nu cumva e o glumă a Universului Tău pus pe şotii? Fiindcă, iacătă... chiar acum sunt Acolo, în sătul Acela, departe de toată Lumea Dezlănţuită şi Înlănţuită, iar ea se apropie de mine surâzându-mi halucinogen şi ghicindu-mi gândurile înfiorate de Ne/Fericire! Iată, poartă Ochi Negri ca I ...

(!) hai să pierdem timpul, hai să pierdem vremea - cred că numai astfel ne va fi uşor, cred că numai astfel ne-om aduce-aminte viaţa următoare, visul următor (!) (!) uite, ia vioara şi găseşte-i tonul, eu mă pun cu lira de acord - asculţi cum se pierd în ceruri sufletele noastre, printre stele rare, printre îngeri mulţi (?) (!) uite, ia cuvântul şi găseşte-i locul într-acest gol mândru, chior şi plin de sine - vezi cum se-ntrerupe taina, deodată, şi cum eu sunt tine, şi ...

Ascultaţi, băi, fraierilor civilizaţi! ascultaţi, băi, intelectualilor săraci! băi, amărâţilor cu batistă!...Noi, nesimţiţii de Galaţi, suntem împrăştiaţi peste tot, în toate cartierele, în toate unghiurile, în toate gangurile, la toate scările, la toate nivelele şi nivelurile, în toate crâşmele, pe toate străzile, în toate autobuzele!...Noi, nesimţiţii de toate sexele şi culorile, suntem copleşitori în faţa voastră sfrijită de eleganţă şi bibliotecă!...No ...

(!) a plecat fără să zică/ dacă vrea dacă nu vrea dacă ştie dacă poate/ vro ceva sau altceva cred că n-are ce să ştie/ ce să poată şi să facă într-o lume năzuroasă/ delirantă şi buimacă (!) (!) şi acuma-i unde este/ locul ei (ne)cunoscut şi ar vrea să se întoarcă/ dar nu are început nici sfârşit nici alinare/ are doar (ne)norocire de a zice că (nu) vede/ dacă-i o în(de)plinire (!) (!) stă pe margine şi tace/ şi refuză orice-ar zice careva că-i mai râvnit� ...

Cu faţa spre răsărit, chiar dacă soarele a scăpătat după măgurile din apus, îşi face semnul crucii de trei ori. Apoi, cu cel mai mare calm din din partea de jos a Moldovei de sus, scuipă în palme (singurul loc în care l-am văzut că scuipă, vreodată), ia hârleţul şi începe să sape gropile altora, adică ale celor doi pui de tei. Le sapă încet, fără nici o abatere, să fie amândouă la fel. Pune câte oleacă de mraniţă în ele, îşi face din nou semnul crucii de trei ...

Ochii mei: doi miraţi de păianjen mirat...! Ochii tăi: doi frumoşi de păianjen frumos...! Hai (deseară) să-i văd şi să-i vezi, să vedem doi de verde amar, doi de negru sfios! Să vedem dacă nu... (dacă nu, nu e greu)...! Să vedem dacă da... (dacă da, nu-i uşor)...! Dacă nu, dacă da... tot ne-om da nişte plâns, tot ne-om da nişte rod, tot ne-om da nişte dor! Şi ne-om tot întrema, şi vom tot întrema până când colţul sfânt va să-nsemne perfect... am să zic, n-am s� ...

Se aude pe drum. Îl cunosc după mers. Şi după lumina albastră din ochii lui. Care, iată, sunt atât de ageri şi sfredelitori, dar blânzi, încât trec prin gardul împletit cu nuiele orizontale, trec peste poartă şi prin poartă, prin tot ce se vede şi prin tot ce nu se vede, şi ajung înaintea trupului său plăpând, însă rezistent la ce-i oferă apa, focul, aerul şi pământul. Ca buzduganele Zmeului dur şi adversar al Fiului frumos. Ca două cicori puse de bunica pe fruntea � ...