Prolegomene...la Fântâna cu Gura în Jos (I)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ieri, dimineaţă, la ora când mârlanii scot câinii la defecare în decor, plec spre Altă Singurătate şi jur să nu mai scriu despre idioţi. Merg destul de încet, corect, gramatical. Dau prioritate celor care aleargă spre Nicăieri, din cauze arhicunoscute. Nici unul nu mă ocoleşte. Toţi mă împing. Vor să treacă, să ajungă, să facă, să dreagă. Chiar mă dau jos de pe trotuar şi-i las să se manifeste, să-şi exprime angoasa musculară, umorile, concluziile şi dimensiunea cerebrală. Merg spre sud, pe strada Frunzei. Am acte. Am permis de circulaţie prin Republică. Sunt tot. Iar am uitat să-mi las măcar sufletul acasă. Cred că nu pot să mă deplasez fără suflet. Cred că mi-a dat Mama prea multă dezlegare la suflet în această Republică Nervoasă. Cred că am să mă duc la mormântul Mamei şi am s-o întreb de ce m-a făcut pe mine, Atunci, şi nu pe Altcineva...(am întrebat-o şi când alăpta şi creştea şi mângâia şi organiza cu nuiaua nemernica mea Alcătuire, iar Ea, Mama, a zis că Altcineva nu ştie, nu vrea şi nu poate fi în locul meu, cum cucul nu poate fi sticlete, mierla nu poate fi privighetoare, metonimia nu poate fi sinecdocă, drumul nu poate fi cărare...adică, altfel spus, mi-a spus că am să găsesc răspuns înalt şi adânc şi frumos numai dacă am să alcătuiesc o fântână cu gura în jos)...Sigur că da!...Merg din Singurătatea Asta spre Altă Singurătate. Am la mine tot respectul, toată gratitudinea, toată grija pentru Relativ şi Absolut. Am distanţa legală (de bun simţ) faţă de sudul şi "Nordul Obiectelor"...(îi mulţumesc poetului/mentorului meu, Ioanid Romanescu, pentru această Metaforă nedreaptă ca o cărare misterioasă prin lanul de grâu)...Pe partea dreaptă, exact pe spaţiul verde, aproape de magazinul mucalitului Gheorghe din Cudalbi, un ditamai nene mârlan îşi urmăreşte jigodia în plin proces de purgaţie şi vorbeşte cu animalul expus samavolnic în văzul lumii, de parcă lătrătorul nu-şi poate efectua/elimina rezultatele metabolice...fără monologul stăpânului fumător şi scuipător la rădăcina blocului F-3. Văd şi tac. Nu mă comport. Că m-am comportat de curând...şi era cât pe ce să mă chelfănească o bahahuie cu bigudiuri, halat şi mops la defecare în decor. Încerc să trec repede, cât de repede mai pot prin dreptul acestui pastel cotidian ilegal (şi nesimţit, bineînţeles)...dar nu reuşesc. Fiindcă, din motive ne/ştiute, buldogul îşi întrerupe defecarea şi se năpusteşte spre mine. Desigur, mă traversează o sfârşeală netrebnică prin anatomie. Câinele mai are un urlet până la gardul care mă desparte de...spital!...(Stai să vezi!)

Citit 414 ori Ultima modificare Joi, 11 Octombrie 2018 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.