Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Începând de pe 8 august şi până pe 9 septembrie, la Tribunalul Galaţi, activitatea purtătorului de cuvânt, plecat în concediu de odihnă, va fi preluată de judecătorul Dragoş Iulian Beligan. În aceeaşi perioadă, magistratul se va ocupa şi de activitatea Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul instanţei de judecată. ...
Încă doi arestaţi la Braniştea, pentru o tentativă de omor
Joi, 04 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
Marţi seară, magistraţii Tribunalului Galaţi au emis două mandate de arestare pentru 29 de zile pentru Georgel Moineagu şi Ovidiu Matei, ambii acuzaţi de tentativă de omor. Propunerea de arestare a venit după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi i-au audiat pe cei doi şi au aflat modul exact de producere a faptei. Astfel, procurorii au stabilit că incidentul s-a produs în noaptea de 23 spre 24 iulie pe o stradă din comuna Braniştea. Pe fondul unui conflict ...
Încălcare flagrantă a unei decizii judecătoreşti: magazinele Albo erau ieri deschise
Joi, 04 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
În ciuda faptului că există o decizie a Tribunalului care a fost deja comunicată societăţii Top Meat Food şi care spune că unităţile trebuie închise, miercuri, în jurul orei 12,00, magazinele Albo erau încă deschise. Am vizitat punctele de desfacere la care ne vom referi mai jos pentru a vedea dacă se respectă decizia judecătorească. Reamintim că arestarea patronului Grupului Albo s-a produs în dosarul în care este închis şi Viorel Gheorghiţă, fostul şef al Direcţiei S ...
Doar 65 de candidaţi repartizaţi la frecvenţă redusă şi seral
Joi, 04 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Doar trei dintre cele 11 clase de a IX-a la frecvenţă redusă şi seral s-au înfiinţat în urma repartiţiei. Anul acesta au fost doar 65 de candidaţi care şi-au dorit să urmeze aceste forme de învăţământ. Numai 10 dintre aceştia au optat pentru seral, astfel că nu s-a putut înfiinţa nicio clasă (numărul minim este de 15 elevi). „Sperăm că la etapa a doua a admiterii în toamnă să mai apară doritori”, ne-a spus expertul de la informatizare din cadrul IJS, Maria Mând ...
Legea 277/2010 prevede că statul le acordă un ajutor familiilor cu copii care au venituri până 200 şi, respectiv, până în 370 de lei de persoană. Statul a condiţionat însă acordarea acestui ajutor financiar de prezenţa elevilor la şcoală, încercând să-i motiveze şi pe părinţi să-i trimită la cursuri. În cazul în care copiii au acumulat un număr mai mic de 10 absenţe, cuantumul alocaţiei se reduce cu 20 la sută pe durata a 3 luni. Dacă au între 10 şi 20 de absenţe ...
382 de suplinitori calificaţi şi 106 necalificaţi vor da astăzi concurs pentru ocuparea unei catedre în învăţământ prin suplinire. Pentru cei necalificaţi, examenul se dă la Şcoala Nr. 24, începând cu ora 9,00. Calificaţii vor da probă scrisă la Grupul Şcolar de Marină, începând cu ora 10,00, subiectele fiind elaborate de MECTS. În cursul zilei de ieri s-au desfăşurat probele practice, la care s-au înscris 25 de candidaţi, din care s-au prezentat numai 14, consideraţi ...
Elevii de la profil tehnologic scapă de matematică
Joi, 04 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Elevii care intră la liceu anul viitor vor susţine examenul naţional altfel * Se păstrează trei examene orale şi trei scrise * Proba orală de competenţe de comunicare se va da la două limbi străine, în loc de una * Cea de-a treia probă scrisă va fi una transdisciplinară * Elevii care intră în clasa a IX-a anul viitor vor susţine bacalaureatul după regulile stabilite de noua Lege a Educaţiei. Un lucru pe care toţi candidaţii îl vor considera de bun augur este faptul că la ...
A spune exact cum trebuie să spui nu se învaţă la facultate, nu se câştigă în masterate – trebuie să o ai în tine sau să o câştigi în timp, observând cu bun-simţ. Şi dacă te simţi în stare cu adevărat să te exprimi şi, mai ales, să-i exprimi pe alţii, fă-o profesionist! Arta de a comunica nu se poate plăti cu bani, este cartea ta de vizită, tu, omule politic, întreprinzătorule, povestitorule, scriitorule, ziaristule, traducătorule… Da, traducătorule, căci mul ...
Aflată la 75 de km de Galaţi, 43 de km de Tecuci şi 33 de km de Bârlad, comuna Drăguşeni pare fără scăpare: „sărăcie” scrie pe fruntea ei, chit că alături de această etichetă ar mai fi loc de multe altele, precum „agroturism” sau „investiţii”. Dacă îi întrebi pe sătenii adunaţi, dis-de-dimineaţă, la cârciumă, de ce le merge aşa de rău, vor invoca drumul prea lung până la un oraş în care să muncească, dimensiunea prea mare a comunei (cu 7 sate!), răut ...
Politica gropilor de pe stradă: să nu ne trezim că iar se surpă!
Joi, 04 August 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit tradiţiei gălăţene, orice groapă reparată şi acoperită îşi poate căsca din nou fălcile din stradă ca să ne înghită. Şi în aceeaşi bună tradiţie, o stradă proaspăt asfaltată va fi găurită din nou în mai puţin de o săptămână şi lăsată aşa. În aceste condiţii, la şedinţa recentă a Consiliului Local Galaţi, s-a ridicat problema durabilităţii lucrărilor de asfaltare şi reabilitare a carosabilului şi trotuarelor, investiţii consistente, pentru r ...

