Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Banii sunt necesari pentru cumpărarea unui aparat medical de care ar beneficia bolnavii cu pareze, distrofii musculare, scleroză în plăci şi alte probleme neurologice şi musculare * Acelaşi dispozitiv se va dovedi util în recuperarea unora dintre gălăţenii care au suferit un atac vascular cerebral sau care au fost diagnosticaţi cu Parkinson * În sala de kinetoterapie a Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” fac exerciţii de recuperare, săptămânal, 150 de găl ...
Conducerea Clubului de Fotbal Oţelul anunţă că mijlocaşul central Ionuţ Neagu, dorit de Unirea Urziceni (n.r. – cel puţin aşa s-a scris în presa centrală), nu este de vânzare în această vară. „Neagu este o promisiune certă, dar trebuie să mai joace la noi. Până la certitudine, mai are de tras puţin la Oţelul. Nu trebuie să ne grăbim”, a precizat directorul general al Oţelului, Marius Stan. Ionuţ Neagu şi-a prelungit, recent, pe cinci ani de zile, contractul cu grup ...
Cel mai iubit pugilist român se află acasă de câteva zile şi încearcă să-şi savureze recentul succes, knock-out-ul pe care i l-a „servit cu graţie” lui Edison Miranda. Alaltăieri, Lucian Bute a putut fi văzut la volanul propriei maşini (un luxos Mustang decapotat) pe Faleza Superioară a Dunării - o stradă destul de slabă din punct de vedere calitativ pentru „bijuteria” campionului de la Interbox. L-am ajuns din urmă şi l-am claxonat, iar pecheanul, la vederea aparatulu ...
* Patru suporteri gălăţeni au interzis pe o perioadă de şase luni pe stadioane * 54 de jandarmi gălăţeni, 12 poliţişti, dar şi 89 de agenţi comunitari asigură azi ordinea publică la meciul de fotbal dintre Oţelul Galaţi şi Unirea Alba Iulia, care începe la ora 14,30. Spectatorii nu au voie să aducă pe stadion alcool sau materiale pirotehnice interzise de lege.
Suporterii prezenţi în arena sportivă sunt rugaţi să respecte numărul de ordine de pe bilet. De asemenea trebu ...
* Partida de astăzi, cu Unirea Alba Iulia, are nişte coordonate absolut imposibile: mijloc de săptămână, oră „impracticabilă”! * Joia, la 14.30, e greu să-ţi faci şi cumpărăturile, darămite să vii la stadion * Obiectivul echipei lui Dorinel - chiar şi în condiţiile unei arene „chelioase”? Trei puncte! * OŢELUL GALAŢI – UNIREA ALBA IULIAMeci de fotbal programat astăzi, în etapa a 31-a a Ligii I;Stadionul „Oţelul” – ora 14.30 (în direct la GSP TV);Bilete: 10 ...
* (ce a uitat mama) * Şi ne dădea câte o turtădin grâu, secară sau mălai…şi ne spunea la fiecare:cum o păstrezi, aşa o ai!Şi ne dădea câte o palmăruptă din dragoste sau rai…şi ne spunea la fiecare:cum o păstrezi, aşa o ai!Şi ne dădea câte o vacăla iarbă pe picior de plai…şi ne spunea la fiecare:cum o păstrezi, aşa o ai!Mama ne-a dat câte o viaţăla fiecare, însă - vai! - o fi uitat să mai şi spună:cum o păstrezi, aşa o ai! ...
Astăzi, la ora 17,00, la Salonul „Axis Libri” de la Biblioteca „V.A. Urechia”, se lansează cartea „Universul operei lui Panait Istrati” (Editura Proilavia, 2010), de Kim Song Sou, profesor la Universitatea din Osaka. Cartea va fi prezentată de conf. univ dr. Zamfir Bălan, director adjunct al Muzeului Brăila, care semnează şi prefaţa. Lansarea este urmată de o dezbatere pe teme istorice (Ziua Independenţei, Ziua Europei, Ziua Victoriei împotriva fascismului), moderată de p ...
Recent, cu binecuvântarea şi participarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos (FOTO), la Centrul Eparhial a avut loc o întâlnire cu profesorii de religie. Scopul a fost cel de a pregăti tradiţionalul pelerinaj de la Buciumeni, organizat de Sărbătoarea Sfintei Treimi, în prima luni după Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecime. Anul acesta sărbătoarea cade pe 24 mai, zi când pădurea de tei de la Buciumeni - numită (de un elev) „Catedrală cu vitralii foşnitoare ...
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” se pregăteşte de cea mai maiestuoasă premieră a stagiunii. „Regele Ioan”, de William Shakespeare, este un spectacol grandios, după cum susţine conducerea Dramaticului, aşa cum orice teatru trebuie să aibă măcar o dată la două stagiuni. „În afară de trei actori, care au lucrat recent la «Cutia Pandorei», toţi angajaţii teatrului au fost cuprinşi în proiect. Îi veţi putea vedea pe scenă pe aproape toţi actorii noştri, într-un spec ...
Ieri, pe rolul Tribunalului Galaţi au fost 75 de dosare privind litigiile de muncă. 25 dintre acestea au avut ca obiect drepturile băneşti, iar alte cinci au avut ca obiect contestarea deciziilor de concediere. Au fost şi justiţiabili care au apelat la instanţă pentru că nu au fost de acord cu deciziile de sancţionare luate de şefi. Dacă vor avea sau nu câştig de cauză, rămâne de văzut la finalul proceselor. ...