Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Deşi nu trăim într-o republică prezidenţială, să ne tremure ştampila c-am putea vota vreun ţar, paşă, mareşal ori un om de paie, importanţa alegerii unui preşedinte este maximă în România. Aşa cum pariem pe un cal, aşa cum huiduim un fotbalist care a tras pe lângă poartă sau îl iubim pe unul care a marcat senzaţional, aşa ne ataşăm de un candidat, îl urâm pe altul sau ne uităm la toţi fără să ştim pe care să punem ştampila, mai ales că în fiecare seară, ...
* Duminică se va vota şi la Penitenciarul Galaţi * În conformitate cu Legea, vor avea posibilitatea să îşi exercite dreptul la vot şi persoanele aflate în Penitenciarul Galaţi. Dar numai dacă au împlinit vârsta de 18 ani! Asta îi include şi pe cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor, şi fac parte din categoriile: persoanele arestate preventiv, aflate în curs de judecată, persoanele condamnate în primă instanţă şi cei condamnaţii definitiv care nu au fost ...
* Numai sâmbătă, 21 noiembrie, persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate pot solicita urna mobilă la birourile secţiilor de votare la care sunt arondate potrivit domiciliului * Duminică, 22 noiembrie, la alegerile pentru preşedintele României şi referendumul naţional cele 499 de secţii de votare, dintre care 66 de secţii de votare speciale vor avea porţile deschise de la ora 7.00 la ora 21.00. Sunt aşteptaţi la vot 523.460 de gălăţeni înscrişi în list ...
Grabă mare la buletine, pe ultima sută de metri
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Conflict între instituţii * „Penitenciarul pretinde 100 de acte în trei zile!” * „Volumul de muncă s-a mărit considerabil, iar numărul angajaţilor prezenţi la serviciu este aproape jumătate din normal”, declară Mariana Palade, şefa Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Galaţi. „Mulţi profită” La Evidenţa Populaţiei, criza de timp şi de personal a devenit aproape palpabilă, mai ales în condiţiile în care, în apropierea alegerilor, numă ...
* Competiţia liceenilor gălăţeni face victime printre unităţile şcolare cu renume în alte domenii decât fotbalul: ieri au fost eliminate „Cuza” şi „Madgearu”! * „Sferturile” - marţi şi miercuri„Cupa Liceelor” la minifotbal a strecurat trei zile la rând, iar marţi şi miercuri întreaga energie fotbalistică juvenilă din Galaţi se va strânge la baza „Ambasador”, de la Grădina Publică, pentru sferturile de finală. Atunci se vor întâlni Grupul Şcolar de Ma ...
Dorinel Munteanu dă vina pe situaţia financiară
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SPORT
Întrebat dacă absenţa bulgarilor Kolev şi Jelev a condus la rezultatul prost de la Alba Iulia, antrenorul Oţelului a ridicat din umeri şi a afirmat că situaţia financiară a clubului gălăţean i-a scos din echipă pe cei doi fotbalişti. „Trecem printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, însă sperăm să ne revenim. Am pierdut ruşinos la Alba Iulia, mai ales că i-am dat adversarului posibilitatea să marcheze la primul şut pe poartă”. „Sper ca echipa să-şi rev ...
* Cu un portar nesigur, cu erori mari în defensivă, dar şi un atac discret, formaţia pregătită de Dorinel Munteanu s-a prăpădit în deplasarea de la Alba Iulia * „Oţelarii” au marcat abia în minutul 90, atunci când deja nu mai conta * UNIREA ALBA IULIA – OŢELUL 3-1 (0-0)Meci jucat ieri în etapa a XIV-a a Ligii I de fotbal;Stadionul „Cetate” – 3.000 spectatori;Au marcat: Fl. Dan 59’, Olah 61’, Grozav 82’ / Paraschiv 90’;Cartonaşe galbene: Varga 17’, Cernea 74 ...
* 756 de milioane de lei este diferenţa dintre ArcelorMittal Galaţi şi Apă-Canal SA * Sau altfel spus, dintre primul şi ultimul loc din Top 100 al celor mai profitabile firme din Galaţi, care au fost premiate, ieri, la Hotel Mercur * Clasamentul, realizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi pe baza rezultatelor financiare înregistrate la sfârşitul anului 2008, întăreşte încă o dată ceea ce deja se ştia: siderurgia este încă imbatabilă în Galaţi, profitul ...
Colosul şi iazurile infernului - Mălina şi Cătuşa
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Lacurile din apropierea combinatului siderurgic au fost privite întotdeauna ca şi când ar fi fost nişte mlaştini otrăvite, iar percepţia respectivă nu a fost nicicum prea departe de adevăr. Tot felul de substanţe, de reziduuri provenite de la Combinat ajung de zeci de ani aici, pentru ca mai apoi să fie deversate în Siret şi să se împrăştie în Dunăre. Chiar dacă par nişte mlaştini smulse parcă din iad, asta numai pentru că înghit atâta mizerie industrială, ne-am obişn ...
Copiii au drepturi în fiecare zi, de 20 de ani încoace, de când Convenţia cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi a marcat această aniversare, mai ales că este membră a Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil. Trebuie să ştiţi că “Inimă de Copil” derulează din 1996 proiecte pentru copii şi tineri în dificultate, abandonaţi sau trăind în familii sărac ...