Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Sindicatele din CFR cer argumente pentru concedieri
Joi, 26 August 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, conducerea companiilor de cale ferată şi liderii sindicali din sistem au discutat, ieri, pentru a doua oară de la începutul acestei săptămâni, despre oportunitatea operării unor noi concedieri colective la CFR, în scopul restructurării gigantului feroviar. De data aceasta, sindicaliştii au fost la mutare, după ce luni, la prima rundă de discuţii, Radu Berceanu le-a vorbit despre posibilitatea disponibilizării câtorva m ...
Chiar dacă, reducând impozitul pentru persoanele juridice, au produs o gaură de 2 milioane de euro în bugetul local, aleşii locali sunt mulţumiţi că au venit cumva în sprijinul IMM-urilor grav afectate de criza financiară şi economică. La viitoarea şedinţă a CL, pentru a stimula activitatea economică a oraşului, aleşii vor dezbate un set de noi facilităţi, menite să ofere un sprijin real oamenilor de afaceri. Proiectul de hotărâre ne-a fost prezentat ieri de către vicepri ...
Ieri, în ultima zi de depunere a declaraţiilor pentru veniturile din activităţi independente, gălăţenii de bună credinţă au stat la cozi, ca să îşi îndeplinească obligaţiile. Asta în condiţiile în care, ieri la prânz, Ministrul Muncii a afirmat că declaraţiile se pot depune toată săptămâna, fără ca cineva să fie penalizat! Dar, cum paza buna trece primejdia rea, oamenii au preferat să stea la rând pentru a evita plata unei amenzi. La Pensii, aşteptare şi lămurir ...
* În cârciumile de cartier treaba merge ca pe roate * Nimeni nu are bani, dar toată lumea bea * Iar afacerea duduie * În cârciumă, criza nu are acces. Vine odată cu omul, dar stă la uşă şi îl aşteaptă să iasă. E ca un însoţitor bine crescut, poate exagerat de bine crescut, care îşi lasă victima liberă pentru câteva minute sau ore. Aşa, să se bucure şi el de puţin spaţiu vital.Mai toate domeniile de activitate sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, afectate de ...
* Deşi pe deal, „cartierul italian” este „o groapa di merda!”La Rediu, o plăcuţă veche, ruginită, pe care cineva a scrijelit cuvântul „VOTAT” indică intrarea într-un sat liniştit. În faţa Primăriei, mai multe femei în floarea vârstei, îmbrăcate curat, ferchezuiesc şanţurile de scurgere ale drumului – late, fără bălării sau murdărie! Urcăm însă undeva la cucurigu, pe deal, urmând drumuri întortocheate, cu panta atât de abruptă de-ţi iese sufletul, ...
Daniel Alin Bordea, 20 ani neîmpliniţi, aflat de 7 ani la Ancona, a devenit erou peste noapte, după ce a dat un ajutor esenţial poliţiei pentru prinderea unui hoţ. Pe 13 august, Daniel, barman la Ancona, a fost martor la o spargere la un magazin Stefanel din localitate, la mică distanţă de barul unde lucra. După ce hoţul a ieşit, Daniel l-a urmărit şi l-a filmat cu telefonul celular de-a lungul mai multor străzi. Filmul l-a arătat poliţiştilor, care l-au arestat la scurt timp p ...
O înştiinţare de plată, mai ales a unei sume restante, când te ştii om corect şi cu dările la zi, te umple de griji. Aşa că, în dorinţa de a fi cât mai curând un cetăţean conştiincios, am luat şi eu taurul de coarne când am aflat că am o datorie la gaze, pe care trebuie musai să o achit până pe 4 septembrie. Textul, primit pe telefonul mobil, suna astfel: „Stimate client, GDF SUEZ Energy România vă anunţă că neachitarea soldului de 27,40 lei până la 04.09.2010 va ...
* L-au prins, dar nu l-au putut convinge să se legitimeze sau să facă vreun test pentru stabilirea alcoolemiei * Individul va răspunde pentru faptele sale în instanţă * O patrulă a Secţiei 1 l-a văzut ieri noapte, la ora 2,00, pe strada Doctor Carnabel, în dreptul unui restaurant, pe gălăţeanul Doru V., de 40 ani, care mergea pe mai multe cărări. Bărbatul s-a urcat la volanul unei maşini, plecând pe strada Doctor Carnabel, apoi pe Gării, spre strada Traian. Urmărirea a înce ...
* Un gălăţean are dosar penal pentru mai multe infracţiuni decât putea „spera”, când s-a urcat beat la volan * O patrulă a Secţiei 4 de serviciu în Micro 39 C s-a sesizat marţi noaptea în legătură cu faptul că din direcţia străzii Drumul Viilor, spre blocul A3, circulă o maşină cu o traiectorie uşor neclară. Oprit fiind, şoferul a precizat faptul că nu are nici un act asupra sa, refuzând să-şi declare verbal datele de identitate. Deoarece mirosea a băutură, poliţ ...
* Război cu explozii, bombe şi proiectile * Bubuituri, pământ cutremurat şi aer scuturat de explozii. Cine ar fi trecut ieri, în apropiere de poligonul neamenajat de la Râpa Galbenă din Braniştea, ar fi zis că s-a întors cel de-Al Doilea Război Mondial. Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „În total au fost detonat 22 de elemente de muniţie – proiectile perforate, proiectile explozive, bombe de aruncător ...

