Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Reviziile anuale la apă caldă
* Gogomănie mai mare nici că se putea: în anul de graţie 2009 facem baie ca-n Evul Mediu * Galaţi, România, Uniunea Europeană, mileniul al III-lea. Nea Ion vine de la serviciu şi vrea să facă un duş. Surpriză. De fapt nu mai e nicio surpriză că apa caldă nu mai curge. Aşa că recurge la varianta veche de câteva mii de ani: duşul la lighean. E o adevărată minune că într-un oraş care se vrea european să lipsească apa caldă vreme de o lună la comun plus alte două săptă ...

A cincea duminică de la Rusalii

Luni, 13 Iulie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

A cincea duminică de la Rusalii a fost prilej pentru creştinii ortodocşi de a se ruga pentru ca grijile lumeşti să fie îndepărtate din viaţa lor, pentru ca zi de zi, clipă de clipă să fie pe cale cu Hristos şi nu cu cel rău. În contextul Evangheliei de ieri, la Catedrala Episcopală a Galaţilor, Arhiereul locului - Înalt Prea Sfinţitul Casian le-a reamintit creştinilor, pentru a câta oară?, că autorul răului nu este Dumnezeu, ci Satan. Însă în  ideea că Dumnezeu doreş ...

„Nu vrem să murim curaţi!”

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN

„Nu vrem să murim curaţi!”
* …strigau prizonierii englezi din „Shogun”, ştiind că în Anglia natală până şi regina se spăla doar o dată pe an * Aşa suntem. Fix aşa!Nu este ca şi când am vrea să ne ascundem. Toate pretindem că aşa cum arătăm când venim dimineaţa de acasă – curate, eventual parfumate, purtând o bluză nouă (ah, am renunţat la benzina de săptămâna asta pentru cârpa asta, TREBUIE să fiu superbă!), pantofi lucioşi (…ăia de anul trecut – de ce naiba i-or fi scumpit at ...

Doi gălăţeni, campioni la dans în Albena

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN

Doi gălăţeni, campioni la dans în Albena
La finele săptămânii trecute s-a desfăşurat la Albena, Bulgaria, concursul internaţional de dans sportiv: Albena Open 2009 – IDSF Internaţional Open Latin & Standard. La această competiţie au participat  aproximativ 650 de perechi din 23 de ţări, iar România a fost reprezentată de 50 de perechi. Cea mai bună clasare dintre perechile din ţara noastră a fost obţinută de perechea Iulian Tenie - Lăcrămioara Tenie, de la Clubul de Dans Sportiv Beija-Flor din Galaţi. Cei do ...

Prima poezie catedrală

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

(basme)de mâine a vrut chiar să plouă de ieri va începe să ningăde când totdeauna doar astăzi mai este ceva să se stingăde astăzi a fost lună plină cum pline sunt mâinile talede farmecul fără oprire când scrii poezii catedraleşi totuşi mai bântuie somnul fântâna şi sunetul ierbiişi poate că astăzi e ziua în care s-apropie şerpiidar tu nu mai ştii că uitarea îmi trece încet prin ogradăşi vrea să mă ia până unde cuvântul nu vrea să mă vadăde astăzi porne ...

«Lecţia muceniciei», în trecut şi prezent

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

«Lecţia muceniciei», în trecut şi prezent
* Argumente istorice (3) * „Pe aceste meleaguri dunărene şi pontice a luat fiinţă cel mai vechi leagăn de civilizaţie al poporului nostru, consemna în anul 1981, Înalt Prea Sfinţitul Antim Nica, Arhiepiscopul Tomisului şi al Dunării de Jos, în prefaţa volumului Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, în trecut şi prezent. Aici, pe pământul strămoşilor noştri, a pătruns pentru prima dată lumina Evangheliei, pentru care numeroşi sfinţi mucenici şi-au vărsat sângel ...

Religia în vacanţa mare

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

Religia în vacanţa mare
Pentru elevii noştri mai mari ori mai mici este vacanţa mare. Pentru copiii cu drag de cuvântul Scripturii, vacanţa nu înseamnă însă absentarea de la cele mai importante momente din viaţa unui creştin -  participarea la rugăciune, în special, la Sfânta Liturghie de duminică sau de la sărbătorile mari. Cel puţin aşa ne-a dat a înţelege un copil în vârstă de 8 ani, pe nume Andreea Rusu, elevă a Şcolii nr. 29 din municipiul Galaţi, prezentă la sărbătoarea de la Biseric ...

Pompierii l-au salvat pe Leonard

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Pompierii l-au salvat pe Leonard
* Blocat în apartamentul incendiat, un adolescent a fost la un pas de a se intoxica cu monoxid de carbon * Salvatorii ISU şi echipajul SMURD l-au scăpat, evitând o nenorocire * Vineri, în jurul orei 13.00, la telefonul pentru urgenţe 112, s-a anunţat că, prin fereastra  bucătăriei unui apartament de la etajul patru al blocului A 9 din Micro 16, iese fum. Curând, vecinii adunaţi în faţa imobilului au observat un adolescent care a deschis un alt geam şi încerca să evite să inspi ...

Protestul magistraţilor, fără magistraţi!

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC

Protestul magistraţilor, fără magistraţi!
Ieri, 10 iulie, protestul magistraţilor, iniţiat la nivel naţional ca urmare a deciziei Ministerului de Justiţie de a tăia sporul de 50 la sută pentru solicitare neuropsihică, a continuat doar  teoretic. Niciuna dintre instanţele gălăţene nu a avut şedinţe de judecată ieri, aşa că protestul nu  a avut  protestatari. „Vineri nu sunt programate şedinţe, dar am anunţat că suntem încă în protest, ca şi colegii noştri din sistem. Ne desfăşurăm activităţile zilnice ...

Cum vede Ministerul Educaţiei viitorul

Sâmbătă, 11 Iulie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Cum vede Ministerul Educaţiei viitorul
* Criza cere… mai mulţi asistenţi medicali * „Asistentul medical generalist rămâne o nevoie nu numai pentru România”, spune  Romiţa Lupaşcu, inspector MEC * Am discutat cu Romiţa Ţiglea Lupaşcu, inspector în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, invitată la aniversarea a 15 ani a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Galaţi. - Suntem în plină criză economică. Aceasta afectează locurile viitoare de muncă în sistem şi, implicit, locurile din şco ...