Anca Melinte

Anca Melinte

Pacientul român, acest cobai rezistent…

Joi, 02 Iunie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Încercaţi şi cu cianură? N-am prins decât 12 ani în comunism, dar tot mi-aduc aminte bancurile de atunci şi încă le găsesc actuale! Într-un banc interzis pe vremea aceea se spunea că preşedintele României se lăuda în faţa omologului coreean cu măsurile luate pentru propăşirea neamului: „Am tăiat curentul electric, le-am tăiat apa caldă şi rece, căldura, le-am făcut raţii lunare de hrană, le dau pâine pe cartelă… dar ei rezistă!”. Şi replica n-a întârziat ...

VEȘTI BUNE! Burse pentru elevi şi bani pe concedii pentru profesori

Joi, 02 Iunie 2016 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, consilierii locali ai municipiului Galaţi au aprobat, reuniţi în şedinţă de îndată, rectificarea bugetului local al oraşului. Asta înseamnă, în primul rând, bani de burse pentru elevii gălăţeni, dar şi bani pentru investiţii la Spitalul de Copii. „Banii de burse pentru elevii cu rezultate remarcabile vor fi viraţi către şcoli, începând de săptămâna viitoare”, a precizat Primăria. În acelaşi comunicat de presă ...

La mâna aleşilor locali, UNDA VERDE intră în prelungiri

Miercuri, 01 Iunie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali au fost convocaţi, ieri, 31 mai, în şedinţă de îndată, pentru a aproba prelungirea până la 31 august 2016 a termenului de finalizare pentru şase investiţii cu fonduri europene. Motivaţia a fost aceea că, potrivit unei adrese transmise de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est, pentru proiectele cu valoarea totală sub 5 milioane de euro, care nu se finalizează la data de 30 iunie 2016, se poate prelungi durata contractului de finanţare cu două luni. Însă numa ...

Licitaţie eşuată, amânată, anulată... PLAJA DUNĂREA rămâne ÎNCHISĂ şi vara asta

Miercuri, 01 Iunie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Închisă pe 14 august 2014, după ce Direcţia de Sănătate Publică a constatat starea jalnică a bazinului, fără sistem de filtrare a apei, cabinele insalubre şi WC-urile mizere, Plaja "Dunărea" va rămâne ferecată şi anul acesta, la fel ca anul trecut! Şi tot ca anul trecut, autorităţile se străduiesc să găsească un investitor care să o transforme într-un loc civilizat de plajă, scăldat şi agrement, dacă nu într-un parc acvatic, aşa cum ar merita oraşul. Numai că, da ...

Gina-Virgina, „Mireasă pentru fiul meu”

Miercuri, 01 Iunie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Cu orice preţ. „Mi-e dor să fac televiziune, dar nu cu orice preţ”, mărturisea luni seara, cu falsă sinceritate, Oana Roman. Pe bune?! Dar când s-a lăsat filmată în vacanţă de detoxifiere, în Turcia, alături de Vica, fosta amantă a lui Piţi, a fost un preţ bun? În special pentru scena intrării şi a ieşirii de la, pardon!, clisma zilnică? S-avem pardon! O fi fost acţiunea la Bodrum, dar procedura şi rezultatul sunt acelaşi şi pentru noi, ăia de ne ăăă… detoxif ...

INELUL DE ROCADĂ, fără ”scheletul” de metal (FOTO şi VIDEO)

Marți, 31 Mai 2016 19:30 | Publicat în EVENIMENT
Imensa construcţie de fier ruginit, care trona în mijlocul insulei de la Inelul de Rocadă, este, de astăzi, 31 mai, o amintire şi mai poate fi "admirată" doar în fotografii. Pentru a o pune la pământ s-a încercat intervenţia unei macarale cu braţ lung. Conform Primăriei, a fost o operaţiune dificilă, pentru că nu s-a putut interveni cu utilaje grele, din cauza canivourilor şi a nodurilor de reţele din zonă. ...

MIGRAȚIA POLITICĂ, la mare căutare. Trecutul politic al candidaţilor la Primăria Galaţi

Marți, 31 Mai 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vorba românească "Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti" este mai valabilă ca oricând pe această ultimă sută de metri a campaniei electorale, când gălăţenii nehotărâţi ar trebui să decidă cui îşi dau votul. Pentru că trecutul politic al candidaţilor la Primăria municipiului Galaţi nu poate fi şters cu buretele, ba chiar poate spune multe despre personalitatea lor, vă prezentăm o analiză a traiectoriei lor politice. Precizăm că ordinea este cea ...

Ce faci când îţi prinzi soţia cu amantul în pat?

Marți, 31 Mai 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Răzbunare. Cum ar reacţiona un bărbat auzind glasul tandru al soţiei alintând dulce: „Ursuleţul meu drag!”. Numai că „ursuleţul” nu este el, soţul, ci amantul, cu care se gugiuleşte în patul conjugal. Până la apelativul pufos, soţul a fost „pregătit psihologic” pentru scena infidelităţii conjugale. De îndată ce a deschis uşa casei, o potecă de petale de trandafiri albi şi roşii i-a arătat drumul către dormitor. Şampanie desfăcută, pahare pe jumătate gol ...

ALEGERI LOCALE 2016/ Cum arată buletinele de vot la Galaţi (FOTO)

Sâmbătă, 04 Iunie 2016 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cele trei buletin de vot - unul pentru alegerea primarului, unul pentru alegerea Consiliului Local şi unul pentru alegerea Consiliului Judeţean - vizate şi anulate au fost afişate la sediile birourilor electorale municipal şi, respectiv, judeţean, dar şi la sediile secţiilor de votare. Reamintim că ordinea candidaţilor pe buletinul de vot a fost decisă prin tragere la sorţi şi că ultimii sunt candidaţii independenţi, în ordinea în care s-au scris în cursa electorală. Iată ...

Spectacole, concursuri cu premii şi distracţie, pentru copii, de 1 IUNIE

Miercuri, 01 Iunie 2016 12:45 | Publicat în EVENIMENT
Concursuri cu premii, spectacole, atelierele de creaţie şi concerte sunt surprizele pregătite de Primăria Galaţi de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Iată care este programul manifestărilor, pe ore, aşa cum ne-a fost comunicat de Biroul de Presă al municipalităţii. La Grădina de Vară ”Nae Leonard” are loc, între orele 10,00 - 13,00, un concurs cu premii al şcolilor de dans din Galaţi. La Casa de Cultură a Sindicatelor, distracţia începe la ora 17,00, cu spectac ...
Pagina 982 din 1722